Cum am reuşit să mă fac profesoară

william-daigneault-649241-unsplash

După  povestea de săptămâna trecută, mă gândesc că ar trebui să spun totuşi şi cum am reuşit, până la urmă, să mă fac profesoară.

Astfel, după ce am rămas fără post la şedinţele publice din vară, am aflat că mai există o şansă în toamnă. Din diverse motive, fix înaintea începerii şcolii, sau chiar după aceea, mai apar posturi. Posturi la care alţii au renunţat (deci, cumva, posturi cu care e ceva în neregulă), sau posturi rezervate.

Cu greu, am aflat ce sunt acelea posturi rezervate. Teoretic, toate lucrurile astea se pot afla din metodologie şi alte acte puse la dispoziţia publicului. Practic, pe vremea aceea, accesul on-line nu era la fel de facil ca azi şi, în orice caz, a fost şi este o provocare să citeşti metodologia. Sunt atât de încurcate toate,  în domeniul ăsta, că e o provocare şi să scriu articole pe temă, care să fie înţelese de persoane ce nu sunt în sistem. Să sperăm că o să iasă ceva.

Am aflat, aşadar, că posturile rezervate sunt acele posturi care nu îţi oferă nici cea mai mică garanţie pentru că, oficial, ele aparţin altor persoane –  unor profesori titulari. De obicei, aceştia sunt directori, inspectori, sau profesori aflaţi în concediu de creşterea copilului. Pentru posturile rezervate nu se acordă continuitate. De asemenea, deşi, teoretic, suplinitorul semnează contract pe 1 an, el va fi dat afară în orice moment, fără preaviz, dacă persoana care este titulară pe postul rezervat se  întoarce. Pare cumva că în învăţământ e imposibil să mulţumeşti pe toată lumea.

Revenind la povestea mea, după o mulţime de vizite săptămânale la Inspectorat, am aflat, în sfârşit, de o nouă şedinţă publică, ce urma să aibă loc după începerea şcolii şi am descoperit şi lista cu posturi. Am luat-o de la capăt cu analizarea şcolilor şi m-am prezentat, din nou, la şedinţă, fără să mai fiu atât de încrezătoare de data asta. Astrele nu prea se aliniaseră bine, că fix în ziua aceea, mă simţeam destul de rău fizic şi a fost nevoie să fiu însoţită de cineva.

Am reuşit să ocup cele două şcoli, care erau primele pe lista mea. Încă nu îmi venea să cred. Totuşi, părea real. Din acel moment eram profesoară.

Nu mă gândeam atunci la faptul că sunt posturi rezervate, într-un sens negativ. Din contră, era vorba de două şcoli despre care citisem o mulţime de review-uri bune. Erau două şcoli importante din Bucureşti. Varianta asta, în care puteam fi dată afară în orice moment era, cumva, mai bună decât cea în care nu eram angajată deloc şi, prin urmare, eram totuşi fericită.

Încă fiind acolo, afară, lângă Inspectorat, am văzut o femeie, tânără, cum se apropie de mine. M-a salutat, s-a prezentat ­- o să îi spunem F. –  şi mi-a spus, în câteva cuvinte, că în anul trecut, ea predase la una din şcolile pe care doar ce le ocupasem eu şi îşi dorea să facă din nou asta. Elevii se obişnuiseră cu ea, ea se obişnuise cu ei, doamna director o susţine şi , prin urmare, îmi propunea să facem un schimb de şcoli.

Pe vremea aia ştiam incredibil de puţine lucruri în domeniu, dar primul sentiment pe care l-am avut a fost acela că e ceva dubios la mijloc. I-am spus să mă lase o clipă, că nici nu am apucat să diger bine vestea că am reuşit să ocup post. Mi-a spus că trebuie să mergem împreună la şcoală atunci, pentru că aşa a spus doamna director. O doamnă director a cărei angajată nu eram încă oficial, care nu mă văzuse niciodată şi nu îmi ştia nici măcar numele, îmi transmitea, printr-o angajată a ei, să mă prezint atunci, în acel moment la şcoală. Teoretic, trebuia să o sun eu pe dânsa şi să mă prezint în maxim trei zile la şcoală. Practic, deja lucrurile fuseseră stabilite, fără să intereseze pe cineva cine sunt eu. Văzându-mă că ezit, femeia din faţa mea mi-a spus că am ore în acea zi şi că, până atunci, ea făcuse acele ore, dar acum nu le mai putea face. Apoi a început să îmi povestească despre şcoala la care aş fi predat, dacă acceptam schimbul, şi despre cât de uşor avea să fie totul. Teoretic, că practic, dacă acceptam schimbul nu aş mai fi avut normă întreagă, căci la şcoala ce îmi era propusă pentru schimb erau mai puţine ore.

Mă simţeam ca într-un film foarte prost regizat şi îmi simţeam capul greu- v-am zis că fix în ziua aia mă simţeam rău.  Aveam, pe vremea aia, un respect, care ducea spre frică, pentru oamenii ce îmi erau superiori şi nu mă simţeam suficient de puternică pentru a lupta cu ei. Mi-am amintit însă că fusesem o studentă bună. Eram pasionată de profesia asta, eram conştiincioasă şi îmi plăcea să muncesc. Muncisem mult să ajung acolo şi fusesem dezamăgită, încă înainte să încep. Ocupasem acele două posturi pe baza rezultatelor mele şi greu făcusem asta. De ce să renunţ pentru că îmi cere altcineva? De ce să mă transform dintr-un profesor suplinitor pe post rezervat, cu normă întreagă – care era şi-aşa destul de rău- , într-un profesor suplinitor pe post rezervat, cu jumătate de normă?

Am ajuns la şcoală, în ziua aceea, în biroul doamnei director. Nu mă aşteptam la vreo petrecere de bun-venit, dar nici la ce a urmat nu mă aşteptam. Sunt încă mândră de mine pentru felul în care am rezistat atunci.

Doamna director a fost foarte politicoasă. A păstrat un ton calm şi un zâmbet pe buze pe tot parcursul întâlnirii noastre. La început, mi-a vorbit foarte mult despre F. şi despre cât de minunată profesoară era ea. Mi-a spus despre activităţile pe care le avea cu copiii şi despre faptul că îi ducea la olimpiadă şi a adăugat, zâmbind, că eu nu aş putea face asta. Apoi, mi-a spus despre cât de inteligenţi sunt elevii şi despre faptul că acolo, la acea şcoală, sunt inscrişi copii ai unor oameni foarte importanţi şi au nevoie de un profesor foarte bun – cum, evident, eu nu aş putea să fiu vreodată. I-am spus că mă voi descurca. Mi-a mai povestit, încă o dată, o parte din toate astea şi, apoi, m-a întrebat ce notă am luat la licenţă. Pentru că nota mea de 10 nu i-a oferit nicio pârghie de care să se lege, pentru a scoate în evidenţă cât de slabă profesoară aş putea să fiu eu, în comparaţie cu F. (care, ca fapt divers doar, susţinuse şi ea examen în acel an şi era după mine în clasament), a început să îmi povestească despre toate responsabilităţile pe care le voi avea şi despre cât de imposibil de greu o să fie. Apoi  m-a avertizat că îmi va verifica, înainte de fiecare oră, planul de lecţie – în realizarea căruia se întâmpla să mă descurc foarte bine, dar asta e o altă poveste. Pentru a nu se înţelege greşit, eu chiar mi-aş fi dorit tare de tot să am un mentor, măcar în primul an, care să îmi verifice documentele, să îmi corecteze greşelile şi să îmi ofere sfaturi. Pe scurt, să mă sprijine în a deveni o profesoară foarte bună. Doamna director însă nu sprijin îmi oferea. Îmi spunea că nu am voie să greşesc, că o să fie cu ochii pe mine mereu şi că, dacă cumva voi face cea mai mică greşeală, lucrurile nu vor sta bine deloc.

I-am spus că voi face toate acele lucruri – pe care le-aş fi făcut şi dacă nu mă avertiza dânsa – şi am ieşit, într-un final, din birou, încă pe picioarele mele, dar puternic zdruncinată.

Am luat apoi catalogul şi-am mers la oră. Prima mea oră, într-un loc ce părea că îmi e potrivnic cu totul. Faptul că îmi era rău fizic ajunsese deja pe planul doi. Mă chinuiam acum să lupt cu acele cuvinte ce se derulau în mintea mea, fără oprire –  că nu mă voi descurca şi niciodată nu voi reuşi să ating performanţele minunatei profesoare F.

S-a dovedit că a avut dreptate doamna director. Nu am avut nicio şansă în faţa elevilor. Am cunoscut, în anii următori, clase mult mai dificile – nici măcar nu cred că le-aş putea compara. Totuşi, a fost prima şi ultima dată din viaţa mea când am avut o astfel de oră, pentru care nimeni şi nimic nu mă pregătise vreodată. Combinaţia fatală mi se pare atunci când elevi foarte inteligenţi- pentru că da, copiii de acolo erau, într-adevăr, foarte inteligenţi – aleg, sau sunt încurajaţi, să devină răutăcioşi. Nu acuz pe nimeni şi nici nu voi povesti cum a decurs ora. Era clar totuşi că, la fel ca doamna director, acei elevi aveau deja o părere despre mine, formată cu mult înainte de a mă fi cunoscut. O iubeau pe doamna lor profesoară şi sunt sigură că o iubeau sincer. Vroiau ca ea să rămână profesoara lor şi  nu ar fi acceptat pe nimeni altcineva în locul ei. Părerea mea este că, totuşi, modul în care au ales să lupte ca să îşi apere sau susţină profesoara – prin atac la adresa unei alte persoane, care nu avea nici cea mai mică vină pentru ce se întâmpla atunci acolo – era profund greşit. Copiii nu sunt niciodată răi – asta nu e o idee abstractă, ci un lucru în care cred puternic -, dar, cu siguranţă, pot răni foarte tare uneori. Cum spuneam, ulterior, am întâlnit mai greu, dar niciodată mai dureros. Poate pentru că asta a fost personal. Mă atacau pe mine, pentru că eu eram obstacolul de eliminat ca să se poată întoarce ea. Mă întreb însă, dacă ar fi făcut la fel şi dacă în locul meu s-ar fi întors ,pur şi simplu, domnul inspector, care, până la urmă, era titularul postului? Probabil că nu, dar nici nu era vorba de asta.

Când am ieşit din şcoală şi m-am îndepărtat suficient, am cedat. Am izbucnit în plâns şi-am plâns mult. Nu mă mai interesa cine mă vede şi ce crede. Când am reuşit să vorbesc, mi-am sunat viitorul soţ şi  i-am spus că nu pot face asta, că au dreptate toţi, că nu pot să le fac faţă acelor elevi, că sunt deştepţi şi eu nu mă pot ridica la nivelul ăla, că ei o iubesc pe EA şi nu mă vor accepta pe mine niciodată. Mi-a fost ruşine să îi spun atunci că în acea oră, în acea clasă, am fost, pur şi simplu, umilită.

A doua zi, am sunat- o pe F. şi i-am spus că accept schimbul şi mă gândeam că, poate, lucrurile se vor linişti. Numai că F. şi doamna director omiseseră un detaliu important. Schimbul de posturi între doi suplinitori nu era tocmai legal.

Photo by William Daigneault on Unsplash

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close