Pisica Mog – „Împrietenirea” copilului cu medicii şi spitalele

20180529_154010.jpgAm descoperit-o pe pisicuţa Mog întâmplător, fix la momentul potrivit. Băieţelul meu urma să treacă printr-o intervenţie chirurgicală şi îmi doream să găsesc o carte care să îl ajute să înţeleagă mai bine experienţa ce urma să o trăiască şi, apoi, să îl ajute în procesul de vindecare.

În mod neaşteptat, în timp ce ne pregăteam să încheiem o vizită la Ferma Animalelor – unde e, pur şi simplu, minunat – am văzut acolo o carte cu titlul – Mog la veterinar.

Mi-am amintit că Lawrence Cohen,  dar nu numai el, scria despre nevoia copiiilor de a se descărca de toată încărcătura emoţională puternică  – ca toţi oamenii, de fapt– şi despre faptul că pot face asta prin râs, sau prin plâns.

Atunci când copiii sunt puşi în situaţii  în care nu mai deţin controlul asupra corpului lor şi sunt nevoiţi (din nefericire, uneori, forţaţi) să facă lucruri pe care nu vor să le facă şi pe care, poate, nu le înţeleg prea bine, asta îi afectează. Exemplul este atunci când mergem cu copilul la medic, unde i se fac diverse investigaţii sau intervenţii. Nu e plăcut nici pentru un adult, iar pentru un copil poate să fie chiar traumatizant, în funcţie de context. Lawrence Cohen dădea exemplul cu copilul care, după ce i s-a făcut o injecţie, adoră să se joace de-a doctorul şi să facă, la rândul său, „injecţie” unui adult care se „supără” foarte tare. Practic, i se dă ocazia de a inversa rolurile şi de a deţine el controlul, prin intermediul unui joc. Copilul râde în hohote şi se descarcă astfel de toată tensiunea acumulată în timpul procedurilor la care a fost supus. El are nevoie să facă asta.

Cartea  Mog la veterinar, scrisă de Judith Kerr, îi oferă copilului posibilitatea de a face acest lucru prin lectură. În carte este vorba despre o pisicuţă care ajunge la veterinar, după ce un spin i s-a înfipt în lăbuţă. Ideea e că lui Mog nu îi place la veterinar şi ar face orice ca să nu ajungă acolo. Totuşi, este nevoită să meargă, în ciuda tuturor protestelor ei.

Prin faptul că povestea este despre o pisicuţă şi nu despre un copil, mesajul cărţii este mai subtil şi mai bine receptat de către copil. El singur descoperă, prin poveste, care prezintă mai mult fapte şi deloc lecţii de morală, că, de fapt, veterinarul chiar a ajutat-o pe Mog. Una e să îi spunem copilului că dacă merge la medic acesta îl va ajuta şi alta e să şi conştientizeze el că acest fapt chiar e adevărat. Povestea ajută astfel la „împrietenirea” copiilor cu medicii şi la înţelegerea actului medical.

În acelaşi timp, prin turnura neaşteptată pe care o iau lucrurile, cartea stârneşte adevărate hohote de râs, eliberatoare – adică exact ce ne dorim.

La final, pisicuţa Mog este bine şi sănătoasă, în timp ce veterinarul este un pic „zdruncinat” de pe urma întâlnirii cu Mog. Partea aceasta îi oferă copilului un fel de „răzbunare” imaginară pe medicul care, deşi i-a făcut bine, i-a invadat spaţiul intim şi a făcut asta în ciuda voinţei lui. Oare câţi dintre noi nu ieşim, uneori, furioşi, din cabinetul medical pentru că, deşi fizic vizita a avut efectul scontat, medicul ne-a enervat teribil? Ne descărcăm, vorbindu-l de rău în faţa apropiaţilor şi nu numai. Copiii reuşesc mai greu sau deloc să se descarce prin cuvinte, iar cartea asta reprezintă o alternativă sănătoasă.  Plus că, în cazul unei intervenţii chirurgicale, cum a fost la noi, înainte să îi fie mai bine, copilului îi e mai rău. E greu să înţeleagă asta şi, pe bună dreptate, îi e frică şi plânge atunci când medicul se apropie din nou de el. Povestea cu Mog îl ajută să vadă că medicul e şi el om, la fel ca toţi oamenii.

Pe lângă recomandările mele, cartea are toate recomandările băieţelului meu care, efectiv, nu s-a despărţit de ea în perioada aceea. Vroia să o citească iar şi iar, dormea cu ea în pat şi râdea în hohote de fiecare dată când o citeam. Cred că părerea lui contează cel mai mult.

Ulterior am cumpărat încă o carte din colecţie – Mog şi vulpile. A ales-o copilul şi când am ajuns acasă am constatat, cu bucurie, că e o carte foarte utilă în cazul copiilor mofturoşi la mâncare.

Later edit: Prima carte din colecţie este Mog, pisica uitucă. În ea se face o prezentare a familiei, dar şi a pisicuţei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close