„Eu nu voi face asta! Niciodată!”

Mastile fricii - Camelia Cavadia

Acum câteva luni, am citit Măştile fricii, un roman scris de Camelia Cavadia.

Cartea prezintă drama unui copil abuzat (bătut), devenit adult. Este vorba despre o femeie care, în ciuda începutului deloc promiţător,pare că a reuşit. Dacă privim din exterior.

Printre altele, interesant e cum femeia aceasta își propune ca niciodată să NU își lovească copiii. Acesta pare a fi unul din cele mai mari obiective ale vieţii ei.

În viaţă, la fel de interesant e cum, de prea multe ori, știm ce nu vrem, dar nu știm ce vrem. Cum ne propunem sa nu facem ceva anume, dându-ne astfel iluzia că acesta ar fi un obiectiv complet. Viaţa se compune din lucruri pe care le facem, nu din cele pe care nu le facem. Faptul că, spre exemplu, eu nu pilotez un avion şi nici nu vreau să pilotez un avion are o importanţă mult prea mică în viaţa mea. În plus, să nu faci ceva şi să te gândeşti doar la asta, înseamnă că,  real, poţi face – şi chiar faci – orice altceva şi asta nu-i neapărat şi ok.

Știați că un copil  poate fi rănit  într-o  mulțime de alte feluri, nu doar prin lovituri fizice? …

În primă fază, ideea de la început  pare bună, căci ce ar putea fi rău în a spune „eu nu-mi voi lovi copilul”? Dacă însă lucrurile se opresc aici, cel mai probabil ceva nu e chiar în regulă; dacă nu te întrebi, sau nu poţi răspunde la întrebarea „Ce altceva voi face, dacă nu îl voi lovi?”.

Dacă ne oprim la „eu nu voi face asta” pare că se uita beneficiarul, sau chiar faptul că bazele de la care se porneşte nu-s ok. De ce te-ai gândi, de la bun început, la asta? Crezi, oare, că e inevitabil să simţi impulsul de a lovi – de ce? – şi îţi propui să nu îi dai curs?  “Voi face orice îmi sta în putere pentru a nu îmi lovi copilul. Nu vreau sa sufere… ca mine!” Dar dacă ăsta e singurul obiectiv – să nu sufere în felul în care ai suferit tu – se poate să descoperi, uneori prea târziu, că există şi multe alte feluri de suferinţă, nu doar cel pe care l-ai trăit tu; să descoperi că focusându-te doar  pe a NU face într-un anumit fel, s-ar putea să nu îţi vezi greşelile celelalte, sau chiar copilul. Ba chiar, să cazi în capcana reproşului – adresat copilului în acest caz : „Tu ştii câte am făcut eu pentru tine?! Eu n-am avut parte de aşa ceva, când eram ca tine. De ce nu apreciezi tot efortul meu?!” Toate astea când, poate, obiectivul ar trebui să fie ceva pozititv – „Voi face” în loc de „nu voi face”.

Nu știu cât de bine am exprimat ce am gândit şi nici nu mi-am propus să fac o recenzie, ci doar să vorbesc despre o idee, pe care am extras-o din această carte şi de care mi-am amintit acum.

Propun însă un exercițiu. Sa transformam “obiectivele” acestea, care conțin negație, în unele opuse. Întreg procesul poate fi foarte constructiv.

Pornind de la tema de mai sus, ideea era că „voi face orice ca sa NU treacă copilul meu prin ce am trecut eu. Nu îmi voi lovi copilul niciodată!”

Dar de ce? Dincolo de faptul că se  presupune că toţi ar trebui să ştim că bătaia nu-i ok – e evident că nu ştim toţi, din moment ce încă există violenţă pe lume – totuşi, de ce? „Pentru că m-a durut (pe mine ) și am suferit (eu). Vreau sa nu sufere copilul meu (ca mine).” ar fi un exemplu scurt de răspuns, pe care dacă-l analizăm cu atenţie, ne dăm seama că în el, de fapt, nu-i vorba despre copil, ci despre părinte.  Dacă ne gândim la copil însă, putem spune că ne dorim pentru el să fie fericit, orice ar însemna asta pentru el. Apoi, putem să ne întrebăm dacă faptul că nu este lovit e suficient pentru a fi fericit? Sau putem să ne întrebăm ce să facem (în loc de ce să nu facem) pentru a fi copilul fericit. Să îi vorbim cu blândeţe, să îl mângâiem (alternativă la să nu îl lovim), să îi spunem cât îl iubim, să fim atenţi la dorinţele şi pasiunile lui, să îl ascultăm etc. Cu siguranţă, să facem toate acestea, poate să fie mai eficient decât doar să nu îl lovim.

Traumele nevindecate, din copilărie, au mereu consecinţe – din cele mai diverse –  în viaţa adultului. Ce face, fără să îşi dea seama, femeia care şi-a propus ca sub nicio formă să nu îşi lovească copilul, puteţi afla cititnd cartea Măştile fricii. E profundă şi oferă o mulţime de revelaţii.

Altfel, dacă procesul de a renunţa la „nu” poate să fie prea dificil, de fiecare dată când spunem „Eu nu voi face …” ar trebui, măcar, să continuăm şi cu „voi face…”.

Eu nu voi pilota un avion. Voi sări cu paraşuta! Într-o zi 🙂

La final, o melodie pe acelaşi subiect:

Sursa foto

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close