Săpunurile handmade – un cadou deosebit

2018-08-07 22.38.02Printre pasiunile mele se numără săpunurile handmade, pe care am început să le descopăr şi să le apreciez, după ce am devenit mamă. Totuşi, până acum puţin timp, nu ajunsesem  în punctul în care să le cumpăr direct de la un producător, ci din Bebe Tei şi unele Mega Image-uri, care comercializează astfel de produse. Mai întâi pentru că, din lipsă de timp, nu am reuşit să mă intersectez direct cu producătorii – pe care, cel mai adesea, îi găsim la târguri – apoi pentru că, având o piele destul de sensibilă, magazinele cu renume îmi inspirau mai mare încredere. Mai mult, in procesul meu de explorare a activităţilor hand-made studiasem şi modul în care se fac aceste săpunuri şi mi s-a părut complex şi generator de mare responsabilitate. Prin urmare, nu am îndrăznit să încerc asta acasă, dar nici să comand de pe net, fără a avea o recomandare în prealabil. M-am îndrăgostit însă şi mai tare de aceste săpunuri.

Care erau şansele, în condiţiile acestea, ca atunci când am fost la mare, gazda noastră să fie şi producător de săpunuri şi să ne aştepte cu 3 astfel de surprize plăcute în baie?Încântarea a fost maximă, În primul rând pentru că erau pur şi simplu frumoase. Apoi, aromele erau deosebite, cum nu întâlnisem până atunci. Săpunul cu aromă de liliac m-a cucerit instant, dar nici cel cu zambile nu s-a lăsat mai prejos. Pentru copii aroma era mai subtilă, lămâie în acest caz, dar în formă frumoasă, de fluture.

Mi-au plăcut atât de tare produsele lor, încât am făcut comandă cât încă eram în vacanţă, ca să mă asigur că le duc atunci, cu mine acasă. Pe lângă săpunuri, mi-am mai luat ulei de masaj, sare de baie şi un unt pentru corp, minunate şi ele. Erau deja testate, pielea mea le aprecia enorm şi astfel, drumul era deschis pentru achiziţionarea de noi şi noi produse. Cu greu am reuşit să mă opresc atunci din a adăuga şi mai multe în coşul de cumpărături.

În plus, am descoperit şi alte lucruri interesante. Pe unele, cum sunt mărturiile pentru nuntă sau botez, nu voi mai avea ocazia să le folosesc, dar sunt atât de frumoase că trebuia să amintesc şi de ele.

Pe lângă asta însă, o ideea nouă se contura din ce în ce mai clar în mintea mea. Aveam deja, de la începutul anului, definitivată povestea cu Calendarele Eveniment şi primele produse erau gata. Trebuia însă să concep şi acele pachete parţial personalizate, cu sugestii de cadouri. Săpunurile astea, atât de frumoase şi cu un miros atât de plăcut mi s-au părut perfecte. Plus că preţul e accesibil şi se poate crea un pachet frumos cu costuri rezonabile.

Am ales, aşadar, să devin eu client fidel al Magazinului de săpunuri şi să recomand cu drag produsele lor şi altor persoane, dar şi să le includ în Calendarul Relax, pentru momente plăcute şi relaxante, pe care îl puteţi dărui unei persoane pe care o iubiţi.

Pachetul include  4 săpunuri handmade, o cutie cu sare de baie şi un ulei pentru masaj, produse de Magazinul de săpunuri, alături de beţişoare parfumate, ulei esenţial şi difuzor aromaterapie. Aromele alese sunt diverse, dar promit că voi include săpunul cu liliac.

Altfel, putem crea împreună orice alt pachet cu produse de la aceşti oameni minunaţi şi nu numai.

Mă puteţi contacta aici şi mai multe detalii despre Calendarele Eveniment găsiţi aici.

Aceste Calendare numără zilele rămase până la un eveniment (zi de naştere, sărbătoare etc) şi se pot realiza pe o perioadă de minim 7 şi maxim 30. În fiecare zi, persoana care primeşte cadoul desface un pachet ce conţine un mesaj drăguţ, alături de un mic cadou. Pentru a se bucura mai mult de viaţă şi a simţi că fiecare zi e unică şi frumoasă, iar ea este specială şi iubită mereu, nu doar cu ocazia unui eveniment!

Notă: Poza conţine o parte din produsele cumpărate în timpul vacanţei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close