Dacă aş fi mamă din nou…

julie-johnson-514058-unsplash.jpg

E greu să fii mamă în zilele noastre, dar parcă uneori e mai greu decât ar trebui, sau decât e cu adevărat. Cred că n-ar strica să schimbăm puţin perspectiva din care privim lucrurile…

Dacă aş fi mamă din nou, pentru prima dată, şi-aş ştii tot ce ştiu acum, după patru ani şi doi copii:

  1. În primul rând m-aş gândi că urmează să intru în concediu. Aş privi acest concediu – care, dacă ne gândim bine, chiar e real, şi se numeşte concediu de creşterea copilului – ca pe o adevărată vacanţă, într-un loc nou – eventual exotic, în orice caz , cu condiţii extreme – unde am auzit că e incredibil de frumos, dar sunt şi o mulţime de provocări. Un loc în care doar o dată în viaţă am şansa să ajung şi pe care aş vrea să îl explorez maxim.
  2. Aş conştientiza, încă de la început că, la fel ca oricare alt concediu, şi acesta are un sfârşit. M-aş bucura din plin de momentele bune, dorindu-mi să dureze pentru totdeauna. În momentele mai dificile, mi-aş aminti asta – totul trece şi totul are un sfârşit.
  3. Ca să simt mai bine atmosfera de vacanţă – chiar dacă nu plec de acasă – mi-aş reamenaja casa. Cu costuri minime, sau risipind banii pe tot felul de nimicuri. Nu contează modalitatea, ci doar rezultatul final. Una din camere aş schimba-o radical, pregătind-o pentru un bebeluş. Aş face toate astea înainte de naşterea bebeluşului.
  4. Aş cumpăra doar haine lejere, din bumbac, pentru bebeluş. Aş evita total bluziţele care se bagă pe cap, rochiţele şi multe alte haine care reproduc, în miniatură, pe cele ale adulţilor. Pentru distracţie, acestea din urmă oricum vor fi primite cadou, deci n-are sens să-mi complic eu viaţa cu ele.
  5. Mi-aş cumpăra toate produsele care fac, cu adevărat, viaţa unei mame mai uşoară. (exemplu: pernă pentru alăptat, bluze pentru alăptat, cărucior uşor de folosit, sistem de purtare a bebeluşului etc.).
  6. Dacă aş avea bani mulţi, mi-aş cumpăra şi toate acele produse care ar putea să aducă un plus de confort, fără ca asta să fie ceva garantat (exemplu: balansoar bebeluş). Adică, toate acelea care-s văzute ca mofturi. Dacă nu le-aş folosi, sau nu ar funcţiona, le-aş vinde/face cadou ulterior. Cu siguranţă există bebeluşi la care pot fi utile. Suntem cu toţii diferiţi.
  7. Mi-aş adapta garderoba la specificul vacanţei şi mi-aş cumpăra haine sport sau casual, lejere. Într-un final, e o vacanţă care presupune şi „drumeţii pe munte”, sau altele asemenea. Sunt frumoase mămicile aranjate, dar în rochie elegantă şi sandale cu toc nu-i chiar ideal la groapa cu nisip din parc. Poate, doar dacă stai pe bancă. Eu nu vreau să stau pe bancă şi nici să-mi cumpăr haine în vacanţă.
  8. Aş afla că acele creme pentru bebeluşi pot fi folosite cu succes şi de mămici şi aş profita de un adevărat ritual de înfrumuseţare şi relaxare, după baie. O mămică îngrijită e mai fericită.
  9. Aş prefera o baie relaxantă, împreună cu bebeluşul, unui duş rapid de nici 5 minute. Există spumant pentru bebeluşi, iar lumânările aprinse pot fi o atracţie maximă pentru aceştia. Aş cumpăra un halat de baie pufos şi călduros, mai mare cu un număr, în care să încăpem amândoi, după aceea.
  10. Aş citi o carte, sau aş dormi, în timp ce el explorează nestingherit şi în siguranţă, o cameră total lipsită de pericole – cea de care vorbeam mai sus.
  11. M-aş juca în nisip şi aş sta mai des pe podea, sau direct pe pământ. Aş privi lucrurile de la nivelul acesta de jos şi le-aş redescoperi pe cele uitate.
  12. Mai târziu, când am începe să citim, aş afla mai devreme că există cărţi textile şi apoi, la cele normale, aş aprecia faptul că aflu lucruri noi, sau redescopăr altele ce le-am uitat. Ştiaţi că porcii nu transpiră? Vorbesc serios. De asta se tăvălesc în noroiul umed, pentru a se răcori. Eu nu ştiam. Am aflat asta dintr-o carte pentru copii mici.
  13. Mi-aş cumpăra un rucsac şi nu o geantă pentru scutece. E mult mai practic.
  14. M-aş bucura din plin de vacanţă, cu toate ale ei, bune sau rele. E o vacanţă unică.
  15. Aş pune la loc de cinste, la vedere, numărul de telefon oferit de Peditel şi pe cel al medicului de familie. Aş căuta anticipat un pediatru, nu după după naştere.
  16. Aş mânca mai sănătos şi m-aş bucura din plin de diversfificare. Aş redescoperi legumele şi fructele proaspete, în acelaşi timp cu copilul. Aş lua masa împreună cu el şi doar uneori m-aş ascunde să mănânc ciocolată. Altfel, aş concepe deserturi bune pentru amândoi.
  17. Aş urmări, încă de la început, blogurile: https://pediatricblog.info/ ; http://www.pediatrucluj.ro/ şi https://www.printesaurbana.ro/.
  18. Mi-aş cumpăra Tranquil Turtle. Nu doar pentru bebe, ci şi pentru mine.
  19. Aş înceta să mai gătesc, sau să fac curat, dacă asta nu-mi face plăcere. Până la urmă, sunt în vacanţă, nu? Dacă aş avea bani mi-aş comanda mâncare şi mi-aş angaja o menajeră (exclus bonă). Dacă nu, aş accepta sau aş cere ajutorul familiei şi/sau prietenilor, sau aş găti doar pentru mine şi copil şi aş face curăţenie doar când e ok pentru amândoi să facem asta. Aceste moment potrivite chiar există.
  20. Nu aş călca hainele bebeluşului.
  21. M-aş bucura din plin de cele două plimbări în aer liber, recomandate zilnic, indiferent de vreme. Mi-aş cumpăra haine potrivite.
  22. Aş dormi mai mult şi, atunci când nu se poate, (unii ştiu de ce) aş sta pur şi simplu, cu ochii închişi, şi m-aş odihni.
  23. Aş include în casă multe obiecte care fac viaţa mai frumoasă: difuzoare pentru aromaterapie, beţişoare parfumate etc. Aş fi mai atentă la detalii.
  24. Mi-aş cumpăra, încă de la început, o lampă pentru citit şi mi-aş face un stoc de cărţi de parenting, dar nu numai.
  25. Mi-aş face abonament la HBO GO, sau Netflix, şi-aş profita din plin de el în perioada în care copilul încă doarme mai mult ca mine, sau pot butona telefonul fără să mă vadă. Noaptea, de exemplu, dacă el ar avea chef să sugă o oră, în loc să mă enervez, aş privi un film, aş asculta muzică în căşti, sau, în funcţie de muzică, chiar şi fără căşti.
  26. Aş privi mai mult minunea mică din faţa mea. Aş petrece ore în şir privindu-l, mirosindu-l, simţindu-l.
  27. Aş găti împreună cu el şi mi-aş cumpăra în acest sens un Learning Tower. Există şi improvizaţii mai ieftine. Eu am una. Nu pot să o recomand, pentru că vine la pachet cu riscuri, pe care nu mi le pot asuma.
  28. Nu m-aş mai grăbi. Aş sta mai mult pe loc şi-aş simţi şi trăi prezentul.
  29. Mi-aş asculta mai mult copilul şi mai puţin pe cei din jurul nostru.
  30. Aş fi un exemplu pentru copilul meu şi-aş râde mai mult.
  31. Aş vedea avantajele materiale ale unei vacanţe plătite de stat. Până la urmă, greu, sau uşor, fac ceva ce-mi place şi sunt plătită pentru asta. Poate că banii nu sunt mulţi, dar tot atâţia erau şi dacă mergeam la un job de 8 ore pe zi. Şi-acolo n-are cum să fie mai bine ca aici.

Photo by Julie Johnson on Unsplash

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close