Cine-i vinovatul?

anders-3361950_1920

E clar că săptămâna asta e mai mult despre grădiniţă. Numai că grădiniţa nu-i doar despre copii, ci şi despre oamenii care se ocupă de partea birocratică, iar unii dintre ei nu sunt deloc un bun exemplu. E adevărat că nu ei se vor ocupa direct de copii, dar, din păcate, asta nu-i face invizibili.

Săptămâna trecută s-a dus soţul meu la grădiniţa la care urmează să meargă T. anul acesta. Însoţit de amândoi copiii, de aproape 2, respectiv 4 ani. Nu că asta ar trebui să conteze, pentru că în general ar fi de dorit să respectăm toţi oamenii, nu doar pe cei care vin însoţiţi de un copil mic.

A făcut asta deoarece doamna secretară i-a spus că în toamnă, înainte de începerea grădiniţei, e nevoie şi de o fişă medicală. Una pe care, în urmă cu un an, ne-au cerut-o la înscriere. N-am înţeles de ce, din moment ce mai erau câteva luni bune până începea grădiniţa şi nici nu se afişaseră rezultatele, în urma cărora aveam să aflăm că nu a fost admis copilul pentru că era prea mic. N-am zis nimic însă, m-am gândit că ştiu ei mai bine.

Acum un an ne-au dat dânşii fişa, pe care ulterior am dus-o la medicul de familie, pentru a fi completată. Săptămâna trecută, doamna secretară a refuzat să i-o dea soţului şi i-a spus să meargă el direct la medicul de familie, pentru că cei mai mulţi medici dispun de aceasta. Dacă cumva medicul nostru nu o are, să revină la secretariat că o caută dânsa pe internet(!).

Soţul mi-a povestit cele de mai sus – care din start mi s-au părut în neregulă – şi eu am sunat medicul de familie. Doamna doctor, foarte drăguţă, mi-a spus că grădiniţa trebuie să îmi furnizeze acea fişă şi a adăugat că dânsa poate să caute un model, dar există riscul să îl completeze degeaba şi să nu fie cel agreat de grădiniţă în cauză.

I-am mulţumit şi am sunat la grădiniţă. Doamna secretară a spus că într-adevăr, nu toţi medicii dispun de fişă şi să revină soţul meu la dânsa. O să o caute pe internet şi i-o va da.

Lăsând la o parte absurditatea situaţiei, m-am gândit să o scutesc pe ea de un print şi pe noi de încă un drum şi am rugat-o să mi-o trimită pe mail. Vizibil deranjată de aşa o cerinţă nemaiauzită, mi-a zis: „Nu am cum să fac asta! În niciun caz nu am timp să caut fişa pe internet şi să vi-o mai trimit şi pe mail.” „… Ok. Eu doar mă gândeam că faceţi cam acelaşi lucru şi dacă vine el. O căutaţi pe net şi o printaţi.” , am zis eu. Răspunsul ei, după ce spusese de cel puţin 3 ori în ziua aceea că va căuta fişa pe internet, m-a lăsat fără cuvinte : „ Nuu, că aici iau modelul de la dosar.”

N-am mai putut continua. I-am spus doar că vom veni, rămânând, bineînţeles destul de furioasă în urma întâmplării. Adică, dacă ea nu are timp să îmi trimită un mail, de ce presupune că eu am timp să fac un drum în plus acolo, ca să ridic un document pe care trebuia să ni-l dea de prima dată? De ce nu şi-a făcut datoria încă de la început, furnizându-ne fişa respectivă şi, mai ales, de ce ne-a minţit? Probabil însă că era prea greu să facă un xerox şi să-l furnizeze celor ce aveau nevoie de el. Sau poate îi este imposibil să lucreze dacă nu are pe cineva lângă ea să o motiveze  – dacă mai sunt şi copii mici care se agită, cred că e şi mai eficientă – căci nu pot, sub nicio formă, să înţeleg de ce nu putea trimite un mail.  Dar de ce să îşi complice viaţa  când e atât de mult mai simplu să  arunce responsabilitatea în altă parte pentru că, da, sunt convinsă că există medici de familie care, din exces de zel, au această fişă.

Desigur că se poate să sufere şi din cauza risipei pe care au făcut-o în urmă cu an, cand au furnizat acest document tuturor celor înscrişi, nu doar celor admişi, cum era normal, cred.

Numai că vina în toată povestea asta nu-i a doamnei secretare, oricare ar fi fost motivele pentru care dânsa a procedat astfel – dar vă rog să nu-mi spuneţi că avea mult de muncă, mai întâi pentru că avem cu toţii de muncă şi apoi pentru că am lucrat în învăţământ. Cunosc sistemul. Înţeleg lucrurile, dar asta nu-i pentru mine o scuză viabilă pentru a te comporta astfel.

Vina pentru faptul că a doua zi, în loc să duc copiii în parc, i-am dus, din nou,  la secretariatul grădiniţei – care nu-i aproape, pentru că locul în care se desfăşoară partea birocratică e diferit de grădiniţa propriu-zisă, unde va merge copilul – e a mea şi a soţului meu. El ar fi putut spune că nu e de acord să se bazeze pe probabilitatea că medicul de familie ar avea fişa şi vrea să meargă pe varianta sigură. Eu aş fi putut să îi spun că doar ce mi-a spus că va căuta fişa pe net şi se contrazice singură, iar timpul ei nu e mai preţios ca al meu. Şi să solicit încă o dată transmiterea documentului pe mail.

Să ne învinovăţim însă nu e o soluţie, deşi faptul că ne dăm seama că responsabilitatea e de fapt a noastră e destul de important. Contează însă ce facem mai departe. Dacă acest prim pas din lungul drum al intrării în colectivitate a copilului a fost, din punctul meu de vedere, greşit, îi vom face pe ceilalţi mai bine. Nu mă refer doar la grădiniţă. Acolo încă (vreau să) sper că va fi bine. Ma refer la viaţă, în general.

După ce l-am învăţat şi îl voi învăţa în continuare pe copilul meu să îi respecte şi să îi ajute pe cei din jurul lui, e nevoie să îl învăţ că şi el are dreptul să fie respectat şi ajutat, dar şi că are drepturi, în general. Că şi timpul lui e preţios şi nu e ok să renunţe la ceva ce lui îi face plăcere, doar pentru că altcineva nu are chef să îşi facă treaba. Că nu e ok să treacă cu vederea lucruri, doar pe principiul că nu facem circ, din moment ce poate să îşi spună punctul de vedere în mod civilizat. Şi, mai ales, că nu toţi oamenii sunt buni, dar asta nu înseamnă că trebuie să se resemneze pur şi simplu, sau să creadă că lumea asta nouă în care intră acum e toată rea şi urâtă. Pentru că nu-i aşa.

Toate astea le putem face doar prin exemplul personal. E greu, cu doi copii mici lângă tine să îţi aperi drepturile şi să insişti în faţa unei persoane care e clar că nu are intenţii bune. Pe termen lung însă, cred că e bine. Şi pentru noi şi pentru copii.

În cazul în care acest articol ajunge la doamna secretară şi dânsa are timp să îl citească vreau să îmi cer scuze că nu i-am spus toate astea în mod direct. Promit că e ultima dată când procedez în felul ăsta şi descarc pe blog ce-ar trebui să-i spun omului în faţă. Numai că n-am vrut să-i răpesc din timpul preţios sunând-o din nou şi nici nu eram în acel moment în starea necesară în care să-i dau copilului un exemplu corect de manageriere a furiei. Nu am scris însă despre ce şcoală e vorba, prin urmare nu ştie nimeni că-i vorba despre dânsa, deci poate să trăiască liniştită mai departe. Plus că îi mulţumesc pentru că m-a ajutat să învăţ o lecţie importantă!

https://pixabay.com/ro/anders-alte-intimidarea-deget-3361950/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close