Temerile părinţilor, între paranoia şi realitate – cadrele didactice necalificate

boy in brown hoodie carrying red backpack while walking on dirt road near tall trees
Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Nu cred că există părinte căruia să nu îi fie teamă la început de grădiniţă sau  şcoală. Dincolo de faptul că de prea multe ori temerile sunt exagerate şi doar ale părinţilor, am încercat să identific motivele reale pentru care, în România anului 2018, suntem cumva îndreptăţiţi să fim cel puţin neîncrezători în sistem şi în oamenii de aici. Primul şi cel mai important de pe listă este acela că ne putem lăsa copilul pe mâinile unui educator/ învăţător nepregătit, unde nepregătit poate să însemne mult lucruri, dar în primul rând înseamnă necalificat, adică fără studii în domeniul în care profesează.

Din păcate, teama aceasta, care e şi  a mea, nu vine doar din poveştile din mass-media, ci e alimentată de propria mea experienţă;  de faptul că am fost în sistem şi îl cunosc din interior. Nu am fost educatoare, ci profesoară, dar e suficient şi atât ca să înţelegi cum stau lucrurile. De fapt, educator sau învăţător  în sistemul de învăţământ românesc  nu m-aş face nici dacă mi s-ar oferi postul fără să fie nevoie să dau vreun concurs şi aş fi plătită dublu faţă de cât e plătit în mod normal un educator calificat.

Îmi amintesc cum, în urmă cu vreo 6 ani, am cunoscut o tânără doamnă învăţătoare. Aparent arăta ca orice doamnă învăţătoare şi avea fix aceleaşi atribuţii. În esenţă, între ea şi alte cadre didactice erau cel puţin două diferenţe majore. Doamna era suplinitor necalificat – era absolventă a Facultăţii de Geografie, nu reuşise să ocupe post de geografie şi atunci se reorientase spre învăţători –  şi lucra pe un salariu de aproximativ 450 de lei.

Dacă la alte discipline candidaţii sunt mai mulţi ca posturile şi foarte mulţi rămân pe dinafară, în ciuda notelor bune şi foarte bune obţinute la examen, la educatori şi învăţători rămân în fiecare an o mulţime de posturi neocupate. Aş fi putut să dau un număr, dacă nu m-aş fi plictisit de numărat când am accesat săptămâna trecută site-ul edu.ro Miercuri seara, când mai erau doar două zile lucrătoare până la începerea oficială a grădiniţei şi în condiţiile în care cadrele didactice au început activitatea pe 3 septembrie, eu am numărat cel puţin 50 de posturi încă libere în Bucureşti. Dacă ne gândim că sunt în medie 20 de copii pe grupă – deşi cu toţii ştim că nu-i aşa şi că de fapt sunt 30 – şi facem un calcul simplu, în Bucureşti erau cel puţin 1000 de copii cărora nu le fusese alocat un educator. Mă îndoiesc profund de faptul că aceşti copii vor avea un educator calificat la început de an şcolar. Personalul calificat a început deja activitatea.

De ce e rău să aibă copilul un educator sau un învăţător necalificat – unde vă rog să înţelegeţi că necalificat înseamnă fără studii în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, nu fără studii deloc – e destul de simplu să ne dăm seama. Deşi ştiu bine că la noi în ţară viitoarele cadre didactice nu beneficiază în general de o pregătire la modul ideal, aceea care se face totuşi, tot e mai bună ca niciuna şi va exista mereu o diferenţă între un cadru didactic care vrea să fie educator/ învăţător şi a muncit pentru asta şi unul care face asta pentru că nu are de ales. Da, ştiu că doamna de care vă scriam mai sus tot ca să devină cadru didactic se pregătise, dar e o diferenţă uriaşă între a lucra cu preşcolari şi şcolari mici şi a lucra cu copii de la clasa a V-a în sus. E atât de complexă diferenţa că nu mi-ar ajunge un articol să o dezbat.

Nu în ultimul rând, educatorul/învăţătorul necalificat rămâne în şcoală maxim un an. Nu semnează contract pe perioadă nedeterminată. Ceea ce înseamnă că în anul următor va veni altul şi în anul următor altul. Copiii au nevoie de stabilitate. Un sistem instabil nu doar că nu le face bine, le face rău. Nu pot să nu mă gândesc la evidenţa faptului că în şcoala în care doamna profesoară de geografie era învăţător copiii nu ştiau să scrie şi să citească în clasa a V-a. Şi nu zic că era din cauza dânsei. Până la urmă ea zăbovea doar un an în şcoală şi era chiar o persoană foarte drăguţă. Însă tocmai faptul că stătea un an şi nu era învăţător e problema.

Mai mult, deşi mereu am susţinut că banii nu ar trebui să facă diferenţa, salariul acela mi se pare cu adevărat o bătaie de joc. Plus că ii este oferit unui om care nu are cum să nu fie frustrat când ştie că a făcut o facultate în zadar, fără să reuşească să se angajeze în domeniul său şi acum munceşte chiar mai mult şi e plătit cu o sumă de bani ruşinoasă. Recunosc că am fost şi eu tentată într-un an în care nu am reuşit să obţin post, să mă fac educatoare, deşi nu aveam studii în domeniu. Când am auzit însă cât era salariul mi-am dat seama că nu-mi permit, material vorbind. Mai bine stau acasă, sau mă angajez vânzătoare, pentru dacă luăm în calcul doar transportul, mâncarea, hainele şi încălţămintea, 400 de lei nu ajung. Oricât de mult sau puţin ar conta banii, când ajungi seara acasă şi te pui la masă în faţa unei farfurii goale probabil că nu-ţi mai vine să citeşti tu din proprie iniţiativă cărţi de psihopedagogie ca să îi înţelegi şi ajuţi pe micii omuleţi gălăgioşi care îţi umplu toată ziua. Poate că au am mai crescut salariile în prezent,, dar odată cu ele au crescut şi preţurile. Sunt sigură că situaţia nu e mai bună şi da, probabil că între a alege să nu ai chiar niciun venit sau să fii educator necalificat, mai bine alegi să fii educator, dar asta ne dorim pentru copiii noştrii?

Dincolo de asta, ca să completez o idee expusă mai sus,în acest prezent  eu nu m-aş face educator în primul rând pentru sunt prea mulţi copii în grupă. Din experienţa mea pot spune că cel mai greu mi-a fost să lucrez cu clasele cu mulţi copii, chiar şi atunci când toţi erau elevi foarte buni. Pentru că un singur om, oricât de bun ar fi el, nu are cum să se ocupe în mod ideal de 30, sau mai mult de 30 de elevi şi dacă pretindem asta, doar ne amăgim şi ne minţim noi pe noi. Dacă am ajuns la această concluzie în ceea ce priveşte elevii, care au mult mai puţină  nevoie de interacţiune 1 la 1, ingrijire şi atenţie ca un copil mic, sunt sigură că la copiii mici e chiar tragic.  Noroc însă că există televizoarele pe care le putem porni când copiii devin agitaţi, iar la finalul zilei un om consideră a fost educator şi un altul crede că şi-a dus copilul la grădiniţă pentru că aşa e mai bine pentru el.

Lipsa personaluli didactic calificat chiar e un motiv serios de îngrijorare şi tocmai pentru că e atât de serios nu ar trebui să rămânem îngrijoraţi şi atât. Noi părinţii ar trebui să fim informaţi cu privire la aceste aspecte şi ar trebui să refuzăm să ne înscriem copiii într-o clasă cu un educator necalificat.

Sunt sigură că atunci s-ar găsi soluţii, pornind de la stimulente pentru a convinge oameni competenţi să se îndrepte spre acest domeniu. Acestea, înainte  de a fi materiale ar trebui să fie în primul rând legate de condiţiile de lucru. După aceea, până când oamenii pregătiţi ar ieşi din şcoli, s-ar putea organiza cursuri pe timpul verii pentru educatorii necalificaţi şi s-ar putea desemna un mentor pentru fiecare dintre aceştia – deşi e mai mult decât evident că de un mentor bun ar avea nevoie fiecare cadru didactic debutant, chiar şi calificat –  alături de, bineînţeles o mărire de salariu. Mai ales că cei mai mulţi dintre ei au ajuns acolo tot din cauza unui sistem prost, care nu le-a permis să îşi practice profesia de bază. Pentru cei care n-au răbdare să citească articolele mele în care mă plâng de învăţământ vă spun doar că există la noi în ţară suplinitori (calificaţi, într-adevăr) care au obţinut 9.88 la examen, dar n-au avut un post disponibil. Ştiu pentru că am fost unul dintre ei. Susţin suplinitorii, dar nu susţin suplinitorii necalificaţi.

Altfel, sunt doar nişte idei soluţiile mele  şi sunt convinsă că există altele şi mai bune. Ba chiar e posibil ca orice să fie mai bun decât ce e acum. Pentru că acum când scriu, duminică 09.09.2018, în Bucureşti încă mai apar posturi de educator libere, în condiţiile în care mâine copiii încep grădiniţa. Site-ul nu e actualizat azi, ştiu asta, la fel cum ştiu şi că nici nu va fi actualizat în curând. Cei care vor însă să facă un reportaj bun vor găsi sigur listele afişate la Inspectorat.

Notă! Cineva drag mi-a spus că e prea înverşunat articolul. Se prea poate şi, la fel de bine, se poate ca mesajul să fie perceput într-o formă denaturată, motiv pentru care vreau să precizez din start că nu cred vreo secundă că responsabilitatea e a suplinitorilor necalificaţi şi îmi cer scuze, anticipat, dacă se înţelege ceva de genul acesta din articolul meu.

Cred că suplinitorii necalificaţi sunt la rândul lor victime ale sistemului şi sunt convinsă că cei mai mulţi dintre ei sunt oameni minunaţi, la fel cum sunt convinsă că nu toţi cei calificaţi sunt perfecţi, din contră. Totuşi, la fel cum nu am accepta ca medicul de familie să facă o operaţie pe creier, sau un chirurg care a studiat doar chirurgia, să fie medicul pediatru al copilului, nu ar trebui să acceptăm nici ca un profesor de istorie să fie educator sau învăţător. Nu e corect nici faţă de el, nici faţă de copii.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close