Cadoul perfect

heart-1986105_1920.jpgCred că aveam 3-4 ani atunci când tatăl meu a început să mă înveţe despre valoarea unui cadou. Avea el acest obicei de a cumpăra câte o felicitare şi o floare, cu ocazia sărbătorilor, sau a zilelor de naştere. Mesajul scris respecta aproape aceeaşi structură de fiecare dată, conţinând diverse urări clasice şi încheindu-se cu „tradiţionalul La mulţi ani”, alături de semnătura lui. Numai că de pe la 3-4 ani, lângă numele lui a început să apară şi al meu – scris de el, bineînţeles – iar eu am fost foarte încântată de bucuria ce o vedeam pe chipul mamei, sau al bunicii, atunci când primeau felicitarea noastră. Plus că îmi plăcea să fac asta împreună cu el.

După un timp, când am mai crescut, am început să scriu propriile mele felicitări şi să adaug lângă ele mici cadouri, cumpărate din banii strânşi de mine. Alegeam ceva frumos pentru fiecare membru al familiei, dar cadoul pentru mama era mereu mai deosebit ca toate. Nu neapărat scump, deşi suma de bani alocată ei, era mereu mai mare. Dincolo de valoarea materială însă, mă plimbam uneori preţ de mai multe zile prin magazine, căutând acel cadou care să mă facă să simt că e perfect pentru ea. Şi chiar simţeam pentru că, la un moment dat, uneori în chiar prima zi, alteori în ultima clipă, un obiect de pe un raft părea că îmi vorbeşte pe o limbă doar de mine şi de el ştiută, transmiţându-mi că mama se va bucura cel mai şi cel mai tare, dacă îl va primi pe el.

Asta până la o anumită aniversare, când eu aveam vreo 12 ani, şi cadoul perfect pentru mama a întârziat să apară. L-am căutat zile întregi, fără să îl găsesc. Eram tare tristă şi era cât pe-aci să cumpăr ceva doar ca să am ce să-i ofer. Practic, cu toţii am făcut asta, cel puţin o dată. Unii o facem mereu.

Întâmplător, în ultima zi am găsit un banal pachet de serveţele, cu un model deosebit, pe care nu-l mai văzusem şi care mi-a atras atenţia. Costa puţin,  mult mai puţin faţă de bugetul de care dispuneam, dar l-am cumpărat doar pe acesta şi i l-am oferit, alături de o felicitare. Nu îmi amintesc cuvintele folosite, dar i-am transmis în acea felicitare că ea e specială şi importantă pentru mine şi că nu pot să îi cumpăr un cadou, doar de dragul de a îi cumpăra ceva. Astfel, îi ofer doar acel pachet de şerveţele, care pentru mine înseamnă mai mult decât un bibelou oarecare, ales la întâmplare din magazin. I-am spus că îmi doresc să nu se supere pe mine şi faptul că a păstrat ani buni acele şerveţele, pe care le-am folosit împreună cu o ocazie specială, cred că spune tot.

Ce nu exprimam eu prea bine în cuvinte atunci când eram mică era, cred, faptul că un cadou ar trebui să aibă o semnificaţie, dincolo de valoarea materială, atât pentru cel care îl cupmpără, cât şi pentru cel care îl primeşte; să fie oferit din suflet şi nu cumpărat în grabă, doar pentru a nu apărea cu mâna goală în faţa sărbătoritului.

De fiecare dată când spunem că nu ştim ce cadou să-i cumpărăm unei persoane, ar trebui, poate, să ne oprim din gândit şi să ne lăsăm să simţim. Ce anume ar aduce un zâmbet pe buze persoanei dragi? Dacă ascultăm, în general, oamenii pe care spunem că îi iubim, dacă suntem atenţi la ce le place lor, în viaţa de zi cu zi, avem toate şansele ca atunci când vizităm un magazin, la un momentat dat să ne apară în faţă cadoul perfect, care să vorbească aşa cum îmi vorbeau  mie cadourile pentru mama.

Trist e că un timp am uitat şi eu aceste lucruri şi am cumpărat  persoanelor dragi obiecte utile, previzibile. Până acum vreo trei ani, când, puternic inspirată de o fiinţă mică, am oferit o serie de cadouri surprinzătoare, care au adus bucurie celor ce le-au primit, dar şi mie. Pentru că acesta ar trebui să fie principalul scop al unui cadou – o avalanşă de eomţii pozitive de care să ne amintim şi dincolo de ziua cu pricina. Ar trebui să simţim suspans atunci când desfacem pachetul şi bucurie atunci când am ajuns la conţinut. Bucuria aia de copil, pe care eu am redesoperit-o eu, prin ochii copiilor mei, cărora nu le-am oferit niciodată cadouri multe şi scumpe, ci cadouri pe care şi le doreau, la pachet cu momente frumoase împreună. Aşa cum a fost atunci când am mâncat mandarine în faţa bradului proaspăt împodobit, în care eu nu reuşisem să pun un anumit set de globuleţe pe care mi le doream tare, dintr-un motiv ce n-a depins de mine. Când am văzut atunci cum un lucru atât de simplu şi banal – şi deloc perfect fără globuleţele mele –  poate să aducă atât de multă strălucire în doi ochi curaţi şi frumoşi de copil, mi-am zis că trebuie neapărat să învăţ de la acest copil minunat. Să redescopăr adevărata valoare a lucrurilor simple şi a cadourilor cu suflet şi, la un moment dat, să transmit asta şi mai departe.

În ciuda imaginii pe care am pus-o mai sus, nu cred că iubirea e cel mai frumos cadou, ci un moment de fericire. Oricât de scurt ar fi el. Totuşi, e adevărat şi că nu poţ oferi clipe de fericire dacă nu iubeşti necondiţionat, dincolo de orice.

https://pixabay.com/ro/inima-beach-calm-bucurie-fericire-1986105/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close