Războiul dintre profesori şi părinţi

 

hasan-almasi-657415-unsplash.jpgAm trecut prin multe săptămâna asta. Ştiam că o să fie astfel, motiv pentru care, cu excepţia articolului de luni, care era unul pozitiv, am încercat să ţin blogul departe de trăirile mele publicând articole pe care le scrisesem cu o săptămână înainte – că atunci aveam extra timp. Apoi, n-am mai publicat nimic pentru că atunci când scriu ceva cu puternică încărcătură emoţională aleg să gândesc de două ori înainte să public. Nu vreau să regret apoi, cuvinte scrise într-un moment de furie, care îşi pierd încărcătura în ziua următoare. Altfel, am fost puternic inspirată în fiecare zi şi m-am ales cu o mulţime de draft-uri scrise pe mobil– că nu pot scrie altfel cu doi copii pe lângă mine. Pe lângă propriile experienţe generatoare de subiecte pentru scris,  Facebook-ul a fost plin, la rândul lui, de cuvinte ca „grădiniţă” sau „şcoală ” dezvoltate în câteva rânduri, sau în adevărate articole, unele prea lungi.

În plin moment de furie împotriva a tot ce ţine de învăţământul românesc – ce-i drept nu-i deloc ceva nou pentru mine, dar în săptămâna asta îmi pare că am atins apogeul şi cu greu mai reuşesc să văd ceva bun – am întâlnit şi câteva postări cu aşa zise sfaturi pentru părinţi, de la profesori şi în favoarea profesorilor. Unele pertinente, altele absurde (să nu-ţi întrebi copilul ce-a făcut la şcoală şi dacă totuşi îţi spune el, să crezi doar 50% din ce spune), toate, fără excepţie, extrem de enervante. Se poate să îmi fi părut enervante pentru că eram deja furioasă, dar mai e ceva. Era vorba de „tonul” cu care erau scrise. Unul tăios, cu puternice accente de superioritate.

Cel mai „amuzant” mi s-a părut cum, într-o astfel de postare, era scris că profesorii la şcoală îi învaţă pe copii română, matematică şi altele asemenea, iar noi părinţii – observaţi cum deja am trecut în tabăra părinţilor eu – avem datoria de a îi învăţa să dea „bună ziua”. Spun că a fost „amuzant” pentru că fix săptămâna asta am întâlnit cadre didactice care nu ştiu să salute. Iar pentru cei care tot insistă pe cei şapte ani de-acasă, nu am făcut vreun sondaj, dar la ce nivel de trai e la noi, cel mai probabil părinţii nu mai au în grijă copilul după vârsta de doi ani – unii chiar mai devreme – şi de cele mai multe ori copilul ajunge într-o creşă de stat şi ulterior grădiniţă, unde stă de dimineaţa până seara, cinci zile pe săptămână. Astfel că nu putem vorbi de „cei şapte ani de-acasă”. Chiar deloc.

Numai că fix ce am scris eu în paragraful de mai sus şi tonul cu care am scris asta, alături de faptul că am vrut să public săptămâna trecută o scrisoare deschisă către educatori, fix în acelaşi mod în care erau acele postări pentru părinţi,dar şi alături de multitudinea de astfel de atacuri, care se observă în general, m-au făcut să-mi dau seama de ceva foarte important. Profesorii şi părinţii sunt, pur şi simplu, într-un război. Se acuză şi se atacă unii pe alţii în mod frecvent, pentru orice neregulă în ceea ce priveşte dezvoltarea armonioasă a copiluilui şi aruncă responsabiliatea de la unul la altul. Ferească Dumnezeu să recunoască vreunul că a greşit, sau să facă ceva pentru a îşi îndrepta greşeala.

Doar că, la fel ca în orice luptă, există victime colaterale şi în cazul acesta sunt chiar copiii unora şi elevii celorlalţi. Căci dacă tu, ca părinte sau profesor, observi că celălalt a greşit şi asta îl afectează în mod negativ pe copil/elev ai putea să începi prin a îl ajuta pe acesta din urmă, dacă îţi doreşti cu adevărat să faci ceva bun. Asta pentru că dacă ne atacăm între noi nu doar că nu ajutăm copiii, chiar le facem rău.

Nu ştiu, poate că, în ciuda faptului că, aşa cum spuneam mai sus, pare că am trecut în tabăra părinţilor , contează că am fost profesoară . Săptămâna asta am avut câteva momente în care am gândit destul de rău despre doamnele educatoare – nu trageţi concluzii pripite, eram aşa de copleşită emoţional că gândeam rău despre oricine se intersecta cu mine. Totuşi, când crăpam – uşor, că, nu doream în niciun caz să o deschid – portiţa aceea ce ducea către mine profesoară, o înţelegeam pe doamna educatoare. Ba chiar o compătimeam. Desigur că îmi menţin părerea că nimic nu scuză anumite comportamente, dar nu vorbim despre asta aici. Vorbim despre oameni care sunt oameni şi care lucrează cu 30 de copii mici, într-un sistem potrivnic. E greu să fii toată zen în condiţiile astea. Mie mi-ar fi imposibil.

Pe lângă sistem, părinţii sunt şi ei la fel de potrivnici, fiecare cu ale lui şi ajungem astfel la formarea a două tabere care n-ar trebui să existe. Părinţii şi profesorii ar trebui să fie o echipă. Cum? Îmi e greu să îmi dau seama acum, dar cred că putem găsi cheia undeva între empatie şi comunicare. Numai că această cheie e foarte foarte bine ascunsă şi, în plus, ca să o găsească cineva, trebuie mai întâi să o caute.

Aceasta e marea şi trista concluzie a acestei săptămâni. Nu există cei 7 ani de-acasă. Există doar o luptă continuă între părinţi şi cadre didactice din care nimeni nu iese învingător, dar care aduce din ce în ce mai multe victime.

Altfel, uneori, cele două tabere aleg să colaboreze, dar, culmea, o fac tot în dezinteresul copilului. Mă minunam săptămâna trecută de cât de nedrept e să îi spui unui copil de 3 ani, care plânge la grădiniţă, că dacă plânge, mama sau tata nu îl mai iau acasă şi se vor supăra pe el şi îl vor certa. Soţul meu mi-a zis: „Îţi dai seama că asta nu-i neapărat o minciună?” şi are dreptate. Prea mulţi părinţi încurajează treaba asta şi chiar îşi ceartă copiii că au plâns. Copii care au plâns de dorul lor, care dor vine doar din iubire, dar şi copii care au plâns de frică, pentru că s-au trezit dintr-o dată într-un loc total necunoscut, înconjuraţi de adulţi necunoascuţi şi de alţi copii care urlă.

Dar deja devine off topic ce scriu şi mă opresc, pentru că văd că pe orice parte aş încerca să merg, tot la grădiniţă ajung.

Cocluzia săptămânii e tristă.

Photo by Hasan Almasi on Unsplash

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close