De ce sunt atât de „enervanţi” copiii de 3-5 ani

kids-2113965_1920Zilele trecute am intrat cu copiii într-un magazin de cartier cu de toate. Căutam un şarpe de silicon pe care băieţelul îl văzuse la un copil în parc şi îşi dorea şi el unul la fel. Nu am găsit  şi i-am spus atunci că poate să îşi aleagă altceva, moment în care a început o explorare ce părea că nu se va termina niciodată. Mi-a cerut să-l iau în braţe, căci toate jucăriile erau pe raftul de sus şi a început să le ia pe fiecare în mână, să mă întrebe cum funcţionează, sau ce sunt, atunci când nu ştia. Începeam să regret destul de tare ce făcusem. Nu doar că mă durea spatele, iar fetiţa cea mică sesizase şi ea că se petrece ceva important acolo sus şi dădea semne că nu prea mai are poftă să stea liniştită în tricicletă. Privirea nemulţumită a vânzătoarei mă ardea destul de tare. Se vedea clar că nu-i plăcea deloc faptul că băieţelul atinge toate jucăriile.

După ce, la început, am încercat să îl îndrept eu spre o jucărie sau alta, apoi, l-am rugat de câteva ori să îşi aleagă ceva şi să mergem, pentru că nu e ok să pună mâna pe toate jucăriile. Într-un final, i-am spus pe un ton nu tocmai frumos că ori alege ceva, ori plecăm şi rezultatul a fost că am plecat fără să cumpărăm nimic, urmăriţi de privirea şi mai înflăcărată a vânzătoarei.

Am plecat de acolo supărată, tot întrebându-mă cum s-a transformat copilul meu în aşa fel, încât să nu mă mai înţeleg cu el. Am mers spre parc, chinuită de zeci şi zeci de astfel de gânduri şi întrebări. Până când m-am oprit. M-am oprit şi m-am întrebat: „Când m-am transformat eu într-o astfel de mamă? Şi de ce?”

Toată furia mea a devenit tristeţe şi, preţ de câteva zile, m-au năpădit amintirile şi revelaţiile.

Prima a fost amintirea perioadei în care Tudor era mai mic şi ne plimbam noi doi prin magazine. Niciodată nu i-am spus să nu atingă obiectele de pe rafturi, cu excepţia situaţiilor în care asta era regula magazinului. În schimb, l-am învăţat care sunt mai fragile şi care nu, care pot fi ridicate de pe raft şi care doar atinse. Iar el a reuşit apoi să facă singur diferenţa  şi întotdeauna înţelegea când îi spuneam nu. Probabil, pentru că nu-i spuneam prea des, ci doar atunci când era cu adevărat necesar. Niciodată, nimeni, nu i-a spus să nu pună mâna şi nici n-am simţit dacă vreunii oameni erau în vreun fel deranjaţi, pentru că în primul rând, eram atentă la el şi nu la cei din jur. Pe vremea aceea, dacă cineva mi-ar fi atras atenţia în vreun fel, i-aş fi spus că îmi asum responsabilitatea şi voi cumpăra orice ar strica el şi asta nu pentru că m-ar fi dat banii afară din casă, ci pentru că aveam încredere în copil.  Altfel, nu-l lăsam să pună mâna pe vitrine, pentru că ştiu cât de greu se şterg şi nu-l lăsam să strice aranjamente. Iar el înţelegea, mereu.

Acum, la acest magazin, în loc să spună că vrea toate jucăriile, sau să aleagă la întâmplare, copilul dorea să aleagă cu atenţie. Era o jucărie pentru el şi era perfect normal ca el să verifice înainte să o cumpere. Să afle la ce se foloseşte şi să fie sigur că e ceea ce îşi doreşte. Nu  doar să cumpere una de care să se plictisească după 5 minute, iar eu să fiu apoi frustrată că uite, am dat banii degeaba şi jucăria deja zace într-un colţ .Copilul meu proceda corect. Eu eram cea care nu proceda corect, iar vânzătoarea, dacă avea o problemă cu asta, putea să ne spună, moment în care i-aş fi explicat copilului situaţia. Cu ocazia asta mi-am amintit de toate momentele în care eu nu am analizat suficient produsele dintr-un magazin şi am ajuns acasă cu ceva ce nu îmi doream de fapt.

Am ajuns la concluzia că ce mă deranjează la copil e de fapt curajul pe care el îl are şi, mai mult, de fapt nu mă deranjează că e el curajos ci mă deranjează că eu nu sunt.

Cei mai mulţi copii vorbesc la vârsta asta şi vorbesc mult. Vorbesc în public, vorbesc acasă, vorbesc chiar şi în somn. Spun tot ce le trece prin cap, fără ascunzişuri, fără politeţe falsă. Vorbesc, pur şi simplu, şi sunt sinceri. Au curajul să spună cu voce tare că „ domnul acela caută în gunoi”, sau că „doamna aceea e murdară pe rochie” şi înţeleg foarte greu de ce trebuie să tacă, mai ales că noi adulţii nici nu le oferim cele mai mai bune argumente, cel mai probabil pentru că ele nu există. Pentru că ei privesc şi constată şi spun cu voce tare exact ce văd şi înţeleg ei – şi înţeleg bine – pe când noi trăim într-o lume a aparenţelor, în care ne e teamă să deschidem gura şi să ne spunem punctul de vedere. De fapt, dacă un copil ar scrie acum în locul meu, ar spune, probabil, că trăim în minciună şi ne minţim zilnic unii pe alţii.

Mai mult decât atât, la vârsta asta copiii pun întrebări multe şi complicate, complicându-ne şi nouă viaţa, căci ne forţează să gândim. De ce e pământul rotund, de ce se sunt băieţii diferiţi de fete, de ce nu am voie să mă caţăr acolo sus, de ce e periculos, de ce, de ce, de ce?…  Mai rău e că uneori nu ştim să răspundem şi atunci unii dintre noi ne enervăm pe copil, când de fapt tot pe noi ne enervăm pentru că suntem nemulţumiţi de propria persoană. Cu greu ne dăm seama că am putea să ne dezvoltăm în acelaşi timp cu el şi să învăţăm împreună.

Tot asta e şi perioada experimentelor, când vor să încerce tot felul de lucruri imposibile şi ne enervează teribil că nu înţeleg că nu se poate. Ne simţim atacaţi noi, că uite ce autoritate puţină avem dacă, deşi i-am sus de 10 ori că acele 100 de bile nu încap în coşul cel mic, el tot vrea să încerce. Când, de fapt, ar trebui să ne dăm seama că important nu e dacă intră bilele sau nu, ci felul în care îşi dezvoltă el gândirea. La fel cum important nu e să ştie, pe dinafară,  că 1+1 = 2, ci să înveţe cum să facă o adunare. Copiii învaţă prin repetiţie şi, mai ales, au nevoie să înveţe ei şi nu să le dăm noi răspunsurile. Dar ne simţim un pic detronaţi din locul nostru de adulţi atotputernici, când ei fac altfel, în ciuda indicaţiilor noastre. Plus că fix la fel s-a procedat şi cu noi, când eram mici, şi avem tendinţa să repetăm tipare.

Mai mult, copilul la această vârstă e, uneori, atât de concentrat la ceea ce face că ne ignoră chiar şi atunci când îi spunem lucruri importante. Sfidează adultul şi e capabil să aleagă propria lui cale şi să creadă în ea. Chiar dacă noi suntem convinşi că nu e calea cea bună.

Într-un final, mi se pare că aceasta e vârsta la care adulţii taie aripile copiilor, pentru că aceşti copii au devenit mult mai independenţi şi tind să facă propriile alegeri, iar oamenii mari preferă să aleagă ei, că doar ei ştiu mai bine, nu? Şi aşa ajung copiii aceştia adulţi care n-au curajul să-i spună nu şefului, la muncă, n-au curajul să-şi ceară drepturile, nu sunt interesaţi să evoluze în vreun fel şi se mulţumesc cu ce au; au un univers restrâns şi nu văd nimic în jurul lor, sau aruncă toţii banii pe primul produs care le apare în faţă, fără să analizeze vreun pic lucrurile.

Eu nu-mi doresc asta pentru copiii mei.

În loc de încheiere, mi-am amintit cum sâmbăta trecută, la piaţă, un domn mai în vârstă trecea pe lângă o femeie care vindea nuci şi a întrebat cât costă, după care a vrut să meargă mai departe. Doamna l-a oprit şi a reuşit în 2-3 minute să îl convingă să cumpere nucile. Se vedea clar pe faţa bărbatului că erau prea scumpe pentru el; totuşi, le-a cumpărat.

Azi, au fost la piaţă doar soţul meu şi copiii. De obicei, pe lângă legume şi fructe îmi aduc şi un buchet cu flori şi mi-a spus soţul că azi au întâlnit o femeie cu o strategie de vânzare foarte agresivă, care a încercat în repetate rânduri să-i convingă să cumpere florile, iar el nu mai ştia cum să o refuze politicos.  Doamna s-a liniştit în momentul în care Tudor(3 ani şi 10 luni) i-a spus că nu-i plac florile ei şi nu vrea să le cumpere. Apoi, el singur s-a dus în altă parte şi a ales alte flori, iar eu sunt mândră de el.

Aşa îmi doresc eu să crească el şi asta îmi doresc şi pentru surioara lui şi îi mulţumesc tare băieţelului cel mic pentru că a fost atât de puternic şi a rezistat presiunilor mele din ultimul timp, care n-au fost deloc cele mai sănătoase. Promit să nu mai încerc vreodată să-i tai aripile.

https://pixabay.com/ro/copii-text-font-tip-tipografie-2113965/

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close