Cum împrietenim copiii cu cărţile

toddler reading book
Fotografie de Daria Shevtsova pe Pexels.com

Acum doi ani, pe vremea asta, eram însărcinată în 8 luni cu Maria şi totul era diferit, dar în primul rând dimineţile.

Îmi amintesc cum, după micul dejun şi după ce soţul meu se pregătea de muncă, eu primeam o binemeritată pauză de 10-15 minute, ca să îmi încarc bateriile pentru ziua plină ce urma. În acest timp Tudor, care avea aproape doi ani, citea o carte împreună cu tatăl lui. Imaginea cu ei doi, pe canapea, e una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am de atunci.

În perioada aceea îi citeam lui Tudor de cel puţin trei ori pe zi: dimineaţa, înainte de somnul de prânz şi seara. Pe lângă aceste trei momente, cărţile ne salvau şi în zilele în care vremea ne impunea plimbări mai scurte şi mai mult timp în casă.

După ce Maria a mai crescut, lucrurile au început să se schimbe. Băieţelul încă adoră cărţile şi nu există seară în care să nu citim măcar o poveste. Per total însă, citim mult mai puţin, de prea multe ori doar seara şi asta se întâmplă cam de vreun an. Mai prindem câteodată un moment de linişte la prânz, cât doarme Maria, dar cam atât.

În majoritatea timpului am fost şi suntem împreună, toţi patru şi, în ultimul timp, toţi trei (eu, Tudor şi Maria) şi cumva, până acum, nu reuşisem să găsesc modalitatea de a le citi amândorura, în acelaşi timp. De ce? Pentru că sunt extrem de diferiţi, nu doar ca vârstă, ci şi ca personalitate. Lui Tudor îi place să citim şi să se concentreze doar la citit. Nu prea are răbdare şi îi e foarte greu să rămână concentrat la o activitate dacă e bombardat de alţi stimuli. Maria, în schimb, nu stă locului, vorbeşte mult – pe limba ei – şi zice „wow” la orice imagine dintr-o carte, dă paginile înainte să le fi terminat de citit, sau se întoarce mereu la acea imagine, care ei i-a plăcut în mod deosebit, fără să fie interesată prea mult de poveste. Lui Tudor nu îi place asta şi, prin urmare, spune că nu mai vrea şi se apucă de altă activitate. Asta în ultimul timp, pentru că, la început, Maria băga cărţile în gură, sau rupea pagini şi asta îl enerva maxim pe băieţelul care învăţase deja să le preţuiască şi înţelegea destul de greu de ce surioara lui nu o face, doar pentru că e mai mică. Slavă Domnului, perioada aceea a trecut.

Dincolo de asta, el a trecut la poveşti mai complicate cu mult scris şi poze mai puţine, iar Maria e încă fascinată de cărţile cu multe imagini şi cât mai puţine cuvinte.

Desigur că asta se întâmplă şi pentru că Mariei nu i-am cultivat noi prea mult această dragoste pentru cărţi, din comoditate şi din lipsă de timp 1 la 1, de care Tudor a beneficiat din plin

Numai că, în urmă cu mai bine de o lună, după ce am rămas singură cu ei în majoritatea timpului, mi-am propus să rezolv această „problemă”. Pentru că mie îmi place mult să citesc şi pentru că îmi doresc din tot sufletul să le placă şi copiilor mei. Mi s-a părut însă o provocare foarte mare să reuşesc să le citesc celor doi în acelaşi timp şi aceeaşi poveste.

Am început prin a îmi aminti cum am făcut cu Tudor. Prima lui carte a fost una textilă, de la Ikea, urmată la scurt timp de cărticele pentru baie şi apoi de cele cartonate. În mod surprinzător însă şi pur întâmplător, pe la 1 an, băieţelul mi-a arătat că vrea şi poate mai mult de atât şi am început să citim ,pe poze cărţi cu animale la început – nu cartonate –  şi apoi cu scurte poveşti.A înţeles foarte repede că nu e ok să rupă cărţile şi, prin urmare, n-am fost condiţionată de asta atunci când alegeam ce să cititm. Mi-am amintit că în vremea respectivă îi spuneam şi multe poezii şi îi cântam cântecele şi am observat că şi Maria e atrasă de cântecele. Numai că, aşa cum spuneam, Tudor e prea mare acum ca să stea liniştit în timp ce cânt eu „Gărgăriţă riţă” şi privim în detaliu poza unei gărgăriţe pe care el deja o ştie pe dinafară, iar obiectivul meu era, aşa cum spuneam, să citim toţi trei.

Observând-o pe Maria şi apoi şi pe el, mi-am adus aminte că am în casă două cărţi minunate. Nu sunt cu poveşti, sunt cu cântece şi au multe poze. Ce le face însă deosebite e faptul că sunt însoţite de un  cd audio. Am observat că Mariei îi plac mult şi Tudor e încă atras de ele. Totuşi, pentru că le ştie foarte bine, el se plictiseşte destul de repede.

Mi-am amintit că, la ultimul târg de carte la care am fost, am descoperit că apăruse şi al treilea volum, pe care nu l-am cumpărat atunci pentru că am avut alte priorităţi. L-am comandat însă acum vreo 4 săptămâni.  Eram convinsă că va funcţiona, dar recunosc că nici eu nu mă aşteptam să facă aşa minuni.

La început, cartea părea că a instituit o nouă rutină în care, seara, după baie, noi trei ne ghemuiam sub pătură – de fapt noi două, pentru că lui Tudor îi e mereu cald, dar stă şi el cuibărit în mine, chiar şi fără pătură – „cântam” cartea şi ascultam cântecelele. Pentru el era ceva nou, iar pentru ea era exact ce avea nevoie.

Numai că minunea nu e asta, pentru că, aşa cum spuneam, mă aşteptam să fie amândoi atraşi, cel puţin la început. Minunea e că, încet încet, am schimbat cartea şi apoi n-am mai pus nici muzică (lui Tudor nu îi place să citim cu muzică ) şi acum suntem la nivelul în care putem sta cu toţii în pat şi putem citi aproape orice fel de carte. Chiar dacă Maria nu prinde mereu firul poveştii, stă şi ea cuminte, lângă mine, iar Tudor s-a obişnuit cu exclamţiile ei de uimire şi bucurie. Recunosc că, uneori, când e vorba de cărţi mai grele,  mai trişez şi scurtez povestea, pentru a nu se plictisi ea prea tare. Alteori, îi dau ei în mânuţe o altă carte, cu mai multe poze, pe care o răsfoieşte după bunul plac. Eu stau între ei, iar ei îşi pun capul pe mine şi, uneori, ascultă amândoi,  vrăjiţi, povestea, iar acesta e cel mai frumos moment al zilei şi acela care aduce o linişte interioară de nedescris. Pentru că citim, da, dar în primul rând pentru că-i pot ţine pe amândoi în braţe, liniştiţi şi fericiţi şi mă bucur că asta se întâmplă cu ajutorul cărţilor.

Concluzia mea e că poezioarele ritmate şi cântecelele pot face minuni când vine vorba de împrietenirea copiilor mici cu cărţile. Alături de răbdare, bineînţeles.

Cărţile despre care am vorbit mai sus sunt minunate pentru că sunt atractive şi la vârste mai mici şi la vârste mai mari – sunt recomandate pentru 1-6 ani –  şi, în momentul de faţă, m-au ajutat şi mi-au deschis uşa spre un drum frumos în care putem descoperi împreună o mulţime de poveşti.

Carţile Cântecele Copilăriei au părut la Editura Gama. Cei care doresc le pot găsi aici, pe site-ul editurii, dar şi într-o mulţime de librării. Le recomand, cu drag.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close