Momente de fericire

20181026_161738

Ultima săptămână de liceu a fost cu poze. Multe poze, făcute cu aparatul de fotografiat, că altfel nu se putea pe vremea aia. Privind retrospectiv, interesant mi s-a părut cum a fost cumva modificată realitatea prin intermediul fotografiilor. În toată săptămâna aceea am avut patru zile bune și una foarte proastă;  patru zile în care am fost foarte atenta la felul în care m-am îmbrăcat și aranjat și una în care am fost neglijentă. În mod surprinzător, cele mai frumoase poze au fost acelea făcute în ziua proastă.

Un sentiment asemănător am avut în preajma primelor sărbători de iarna petrecute în patru, la aproximativ o lună de la nașterea Mariei. Am făcut o poză de familie și arătăm minunat împreună. Frumoși, aproape perfecți. Numai că în spatele pozei eram distruși și ne străduiam să mimam fericirea de dragul copiilor. Soțul meu era grav bolnav atunci, iar eu abia făceam faţă vieţii. Totuşi, fotografia nu spunea nimic din toate astea. Din contră.

În aceeaşi idee, mă gândeam, acum vreo săptămână că, de când am început să avem din ce în ce mai mare acces la tehnologie, noi oamenii ne străduim să fabricăm momente de fericire care, în realitate, nu există. Înainte, pozele aveau, sau cel puţin păreau că au, o altă semnificaţie. O poză era păstrată cu sfinţenie şi preţuită mult pentru că, de multe ori, ea reprezenta unica şi singura legătură cu persoane care nu mai erau deloc, sau erau prea departe. În fotografii erau, în primul rând, surprinşi oameni. Apoi, momente cu adevărat importante, semnificative în cursul vieţii unei comunităţi şi abia mai târziu a unui om.

Voiam să ţin o întreagă pledoarie despre asta; să scriu din plin despre prea multele fotografii care, uneori, creează false amintiri şi ne îmbie la o anumită stare nostalgică, fără a avea o bază reală: „uite ce fericiţi eram… şi ce trişti suntem acum” uitând, bineînţeles, că şi atunci tot trişti eram, încurajaţi din plin în această iluzie de poza plină de feţe zâmbitoare.

Totuşi, nu voi face asta acum şi nu voi scrie despre acele fotografii „mincinoase”, pentru că, dincolo de ele, sau printre ele, încă există şi acelea reale, chiar dacă nu-s aşa perfecte.

Azi e despre o astfel de fotografie.

Am avut o săptămână grea şi, în general, urâtă, presărată însă cu momente frumoase. Azi am reuşit să surprind într-o poză un moment de fericire şi vreau să-mi amintesc de el şi să nu rătăcesc această fotografie printre sutele sau miile ce zac prin laptop sau pe cd-uri vechi.

Nu sunt zâmbete în poza asta, dar privind-o, eu, cea care am fost acolo, aud râsetele lor.

Pentru astfel de fotografii anul acesta îmi voi îndeplini o dorinţă pe care am lăsat-o în aşteptare. Voi face acel album cu poze printate. Poze reale, nu perfecte. Poze cu momente pe care nu vreau să le uit şi nu cu zâmbete false. Ele există.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close