Pata de pe covor

variety of fruits on net
Fotografie de Madison Inouye pe Pexels.com

Îmi plac covoarele din lână. Atât de tare, că am ținut morțiș sa îmi cumpăr încă unul, deși era foarte scump și deși nu era recomandat a fi pus în casele cu copii mici. Pentru a justifica investiția materială m-am bazat pe calitate, care chiar e pe bune. În ceea ce privește copiii, mai mulți factori m-au făcut sa cred că, cel puțin în familia noastră, nu e o problemă dacă avem covor de lână. Nu m-am înșelat. Chiar nu a fost nicio problemă. Pentru copii, nu și pentru covor.

Un avantaj foarte mare al covoarelor de lână e acela că rezistă foarte bine la murdărie și se curăță usor.Atunci când, spre exemplu, am vărsat un pahar întreg de lapte cu cacao pe el, a fost suficient să iau un prosop uscat și să șterg bine şi repede locul. Covorul a rămas uscat și curat. Pata a dispărut ca prin minune. Exact ca în reclame. Fără detergenți. Fără apă. Covorul a rezistat minunat tuturor provocărilor la care a fost supus.

Totul până într-o zi fără soare, când eram nervoasă din motive care țineau doar și doar de mine. Nu eram însă foarte conștientă de asta, motiv pentru care mă enervam și mai tare la cea mai mică greșeală a copiilor.

În ziua aceea, Tudor a vărsat, din greșeală, vopsea pe covor. L-am văzut când a făcut asta și am observat foarte clar că a fost din greșeală. Băiețelul nu și-a dorit sa verse vopseaua și nici nu ar fi putut controla în vreun fel lucrurile. Poate, doar dacă ar fi stat nemișcat într-un loc, cum niciun copil nu ar trebui sa stea.

Numai că, în ziua aceea, fix asta îmi doream eu. Doi copii care să stea ca sfinții,  fiecare în colțul lui. Să nu miste,  să nu zică nici nimic, să nu își facă în vreun fel simțită prezenta. Eram atât de preocupata de altele,  încât n-aveam deloc pofta de ei și, atunci când băiețelul a vărsat vopseaua, l-am certat într-un mod tare nedrept față de el. De fapt, m-am prins atât de tare cu cearta, că am șters pata târziu și superficial și, prin urmare, ea a rămas acolo, iar eu mi-am propus să spăl covorul într-o zi.

Nu m-am mobilizat prea repede şi bine am făcut, pentru că, la vreo săptămână după, Maria a intrat şi ea în scenă. A reuşit să „fure” un marker, iar eu eram prinsă într-o altă activitate şi mi-a fost greu să fac în așa fel încât să îl iau înapoi, sau să îi creez condiții optime pentru colorat. Astfel că i-am dat o coală albă și m-am bazat pe faptul că a crescut suficient, încât sa înțeleagă că are voie sa coloreze doar pe coală.  Am avut dreptate, până la un punct. Maria a colorat doar pe coală, până când a umplut-o. La asta nu mă gândisem şi recunosc că am înghiţit cu noduri când Tudor a venit la mine în bucătărie şi mi-a spus că Maria colorează pe covor pentru că nu mai are loc pe coală

Din fericire pentru toată lumea, aveam mintea mult mai limpede în ziua aceea. A fost greșeala mea și mi-am asumat-o. N-am certat fetița, ci doar i-am explicat că  nu e ok ce a făcut.

În ceea ce priveşte covorul însă, deveneam destul de irascibilă de fiecare dată când îl priveam – adică zilnic, de mai multe ori pe zi. O pată mare de vopsea verde trona într-o margine; câteva  bucăți de plastilina rosie, lipite bine, în cealaltă margine (nu întrebați, asta a fost 100% opera mea; mă simt mai bine dacă nu detaliez), iar în rest, multe linii negre, neregulate,  făcute de Maria cu markerul.

N-am putut rezista prea mult astfel. Mi-am cumpărat BioCarpet și, într-o seara, după ce au adormit copiii, mi-am făcut curaj și m-am apucat de treabă. După vreo oră de munca asiduă, covorul arăta aproape ca nou. Markerul și plastilina dispăruseră ca prin minune, însă pata verde de vopsea doar se micşorase şi se estompase. Se pare că, în general, cumpăr lucruri de foarte bună calitate. Din nerefericire, vopseaua a fost şi ea unul dintre ele.

Ideea e însă că m-am supărat. Eram foarte obosită şi primul lucru care mi-a venit în minte a fost „ nu-mi vine să cred că am muncit o oră degeaba şi covorul e tot murdar”.

Morala poveștii, care în acest moment se încheie aici – deşi lupta mea cu pata nu s-a încheiat încă pentru că mai am cel puţin un detergent de covoare de testat – e complexă.

Mai întâi, felul în care am încheiat seara dedicată curăţării covorului e un exemplu clasic de cum vedem uneori doar sfertul gol al paharului – sau chiar mai puţin de atât. Pornisem de la un covor murdar în proporţie de 90% şi, la final, ajunsesem la un covor curat în proporţie de 95 %. Totuşi, eram atât de încărcată negativ, că tot ce vedeam în faţa ochilor era pata aia şi nu vedeam deloc cât de curat era covorul în rest.

Apoi, povestea e şi un exemplu clasic de cum „graba strică treaba”. Ar fi durat maxim două minute să întind ceva pe jos, sau să îi dau Mariei mai multe coli şi să evit astfel, colorarea covorului – şi cu – markerul.  M-am grăbit însă şi în loc să câştig timp, am pierdut.

Nu în ultimul rând, e evident că am greşit certându-l pe nedrept pe Tudor şi asta regret cel mai tare. Vreo două zile, am privit înciudată pata care nu s-a curăţat, gândindu-mă că e vreo pedeapsă divină care să îmi amintească mereu de cât de rea am fost în ziua aia şi să mă facă să  cad sub povara sentimentului de vinovăţie. Apoi însă am început să o văd altfel, ca pe ceva bun, care ar putea să mă oprească din a face ceva rău; ca pe acel ceva care ar putea să îmi amintească de faptul că atunci când eu sunt supărată de ceva – orice ar fi acel ceva – copiii mei n-au nicio vină pentru asta şi, prin urmare, trebuie să învăţ să îmi controlez emoţiile.

Desigur că, aşa cum spuneam mai sus, chiar şi văzând acestă pată într-o lumină pozitivă, nu-s împăcată cu faptul că e acolo şi, prin urmare, voi mai încerca să o curăţ şi ajung aici la ultima idee cu morală. Dacă nu reuşesc, va trebui să învăţ să trăiesc cu ea şi să accept, odată pentru totdeauna, că unele lucruri pur şi simplu nu dispar şi nu pot fi şterse definitiv.. Se estompează, se micşorează, dar urmele lor  rămân mereu acolo. Putem învăţa să trăim sănătos cu ele, sau putem să ne poticnim la fiecare pas de existenţa lor, ceea ce, evident, nu e bine. Nu vorbesc, bineînţeles despre petele de pe covoare. Într-un fel sau altul, acestea din urmă se rezolvă, oricât de scump ar fi covorul pe care, acum mai mult ca niciodată, nu regret că l-am cumpărat, din moment ce cu ajutorul lui învăţ lecţii aşa de preţioase.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close