Ce cadou îi oferim copilului – unul de care are nevoie, sau unul pe care şi-l doreşte?

thandy-yung-489168-unsplash.jpg

Când eram mică îmi plăcea mult să citesc. Iubeam cărţile, le recondiţionam pe cele vechi, moştenite de la părinţii mei şi le îngrijeam frumos pe cele noi.

Cel mai mult îmi plăcea când mergeam cu mama la o prietenă a ei, care lucra într-un chioşc de ziare şi cărţi. Cât stăteau ele de vorbă, eu aveam libertatea de a răsfoi tot ce găseam pe acolo şi, de fiecare dată, puteam să îmi şi aleg o carte, pe care mama mi-o cumpăra. Copil fiind însă, eram atrasă tot de lucruri de copii şi m-au cucerit instant câteva cărticele Disney, în format mic – mai mic de A5 – cu desene spectaculoase.

Reuşisem să strâng vreo 4 astfel de cărticele când, într-o zi, mama şi prietena ei şi-au propus să mă convingă de faptul că nu fac cea mai bună alegere. Îmi amintesc că argumentul suprem a fost că în acea cărticică erau multe desene şi o poveste prea scurtă. Cu banii pe care i-aş fi dat pe ea puteam cumpăra o alta, cu mult mai multe şi frumoase poveşti, dar, desigur, fără nicio poză. M-au convins şi am ales să cumpăr în schimb „Poveşti nemuritoare”.Îmi amintesc însă prea bine că am fost foarte tristă.

Înţelesesem şi eu că e mai convenabil să cumpăr cartea cu mai multe poveşti. În plus, mai citisem  „Poveşti nemuritoare” şi îmi plăceau. Îmi plăcea însă mult prea mult şi cărticica Disney. Mi-o doream foarte tare şi n-am uitat-o niciodată, la fel cum n-am uitat nici că mi-aş fi dorit să strâng toată colecţia şi visasem mult cum voi face asta. În ziua aceea s-a năruit un vis, sub povara realităţii vieţii. Nu poţi obţine mereu ceea ce-ţi doreşti. Numai că eu nu-mi doream prea multe lucruri şi în general, eram un copil model. Îmi dau seama acum că alegerea am făcut-o pentru a nu o dezamăgi pe mama. Altfel, cred că e evident ce carte aş fi cumpărat eu.

Mă opresc aici cu povestea, de care mi-am amintit ieri, când i-am propus lui Tudor să începem să scriem o listă cu cadouri pe care şi-ar dori să le primească – utilă pentru luna cadourilor ce urmează. Băieţelul a fost încântat de idee şi după ce mi-a spus că, bineînţeles, îşi doreşte ciocolată şi ciocolată şi ciocolată şi acadele – din care a mâncat doar o singură dată şi, culmea, erau pentru dureri în gât – şi multe multe multe dulciuri – despre care ştie bine că nu le va primi în cantitatea dorită- , când a trecut la obiecte care nu se mănâncă, mi-a spus că şi-ar dori o îngheţată de jucărie (!) Nu o carte, nu o jucărie educativă, cum îmi place mie să cumpăr, nu un instrument muzical de jucărie (anul trecut îşi dorea tobe), ci o banală îngheţată de jucărie, despre care, de fapt, mi-am dat seama că nu e prima dată când ne vorbeşte, deci e evident că e pe bune. Recunosc însă că nu asta mi-aş fi forit eu, nici pentru el, nici de la el şi ajung aici la ce voiam de fapt să punctez. Ce cadouri cumpărăm copiilor? Ce îşi doresc ei, sau ce ne dorim noi?

Din punctul meu de vedere există o mare diferenţă între acele obiecte de care copiii au nevoie, sau despre care considerăm că au nevoie, şi dorinţele lor. Spre exemplu, eu vreau să îl învăţ cum e cu greutăţile şi cu echilibrul şi pentru asta vreau să cumpăr o balanţă de jucărie, drăguţă şi frumos colorată. Sunt sigură că îi va plăcea şi va învăţa multe din jocurile cu ea. Pe de altă parte, şi mie mi-a plăcut cartea cu poveşti nemuritoare, dar asta nu m-a făcut să o uit pe cealaltă. Concluzia e că mi se pare că ar fi nedrept să îi ofer cadou lui Tudor o balanţă , mai ales că l-am întrebat ce îşi doreşte şi el mi-a oferit un răspuns clar.

Părerea mea e că ar fi frumos să primim cu toţii – nu doar copiii, dar mai ales copiii – cadori pe care ni le dorim, nu de care avem, în primul rând, nevoie. Nu vorbesc, bineînţeles, de a arunca cu bani în stânga şi în drepta, când intrăm cu copilul într-un magazin, şi de a ne da peste cap pentru a îi îndeplini orice dorinţă. Vorbesc însă despre acea situaţie în care, spre exemplu, mergem cu copilul într-un magazin şi îi spunem că poate să îşi aleagă orice doreşte. Nu mi se pare o abordare ok, dar dacă facem asta, trebuie sa ne asumăm şi rscurile şi să nu dăm înapoi. Mai ales, vorbesc despre ocazii speciale – zile de naştere sau sărbători – când mi se pare frumos să îndeplinim dorinţe şi nu nevoi. Astfel că, dacă nu-şi doreşte luna de pe cer – deşi şi aici există soluţii– cred că un copil ar trebui să primească acel cadou pe care şi-l doreşte. Chiar dacă nu e cel pe care ni-l dorim noi pentru el. E bine să renunţăm la reguli, sau la idei preconcepute, măcar câteva zile pe an şi să ne bucurăm împreună cu ei, de bucuria lor. Mai ales, e bine să-i lăsăm să fie copii. Rezultatele s-ar putea să ne uimească, pentru că procesul e mai complex de atât. Ca să îndeplineşti o dorinţă, e nevoie ca, mai întâi, să fii atent la persoana de lângă tine, să o asculţi şi să încerci să-i aflii dorinţele. Dincolo de îndeplinirea lor, ascultarea asta chiar face minuni. Citesc acum o carte pe acest subiect. N-am terminat-o încă, dar m-a cucerit şi o recomand. 🙂

Photo by Thandy Yung on Unsplash

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close