Un acvariu cu peşti

clownfish under water
Fotografie de Tom Fisk pe Pexels.com

În seara asta mi-am adus aminte de mine. O altă eu, de-acum mulţi ani, total diferită de cea care sunt acum. Nimic nou la prima vedere. Până la urmă, de-a lungul vieţii, suntem într-o continuă schimbare. Numai că acea copilă e la extrema cealaltă şi nimeni n-ar spune că suntem una şi aceeaşi persoană.

Eu, cea de acum, devin destul de crispată când am în preajmă animale, de aproape orice fel. Îmi place să le privesc şi totul poate să fie chiar frumos, până la un punct. Când ele încearcă să se apropie, sau când eu sunt pusă în situaţia, total nedorită, de a mă apropia de ele, lucrurile se schimbă radical. Se vede de la o poştă că mă simt inconfortabil, mi-e frică, şi-aş vrea să fiu în oricare alt loc, mai puţin acolo. Simt nevoia să merg repede să mă spăl pe mâini – de multe multe ori – şi să-mi schimb hainele. Mai mult, cu greu rezist să nu fac acelaşi lucru cu copiii şi, eventual, să-i pun cumva la dezinfectat când ajungem acasă, pentru că, cel puţin unul dintre ei, nu-mi urmează deloc exemplul şi îmbrăţişază de zor animalul pufos ce-i stă alături.

Mintea mea – sau acea parte din mine care gândeşte logic – încearcă să-mi ofere argumente puternice cum că nu e ok ce simt, dar sunt toată doar emoţie în acele momente. Lupt din răsputeri cu mine, ca să nu le transmit asta copiilor, sau ca să nu tresar la fiecare apropiere a vreunui căţel sau pisică. E o luptă incredibil de grea şi, poate, unii ar spune că sunt nebună pentru că simt astfel, sau alţii n-ar înţelege de ce, dacă îmi e atât de greu, nu spun, pur şi simplu, că nu-mi plac animalele. De ce e musai să fac eforturi pentru copii? Pentru că, într-un final, toată treaba asta o fac pentru ei. Pentru ei mă expun şi pentru ei lupt cu frica şi repulsia pe care le simt.

Răspunsul e incredibil de simplu şi, probabil, ciudat. Pentru că, de fapt, în adâncul sufletului, iubesc tare de tot animalele şi ,chiar dacă această iubire e îngropată adânc de tot în mine, încă îmi amintesc suficient, cât să-mi doresc să le ofer copiilor mei prilejul de a se împrieteni cu mici fiinţe necuvântătoare. Cred că a avea un animal de companie e unul dintre cele mai minunate lucruri care i se poate întâmpla unui copil! Mi-aş dori tare asta pentru copiii mei.

Am fost un copil care a avut animale şi care le-a iubit cu toată fiinţa. Două, în special, mi-au fost tare dragi – un pui de găină, pe care l-am numit Gonghiţă şi un pisoi care se numea Tomi. Pe aceştia doi i-am crescut şi îngrijit eu singură, de când au apărut pe lume. Puiul s-a născut orb şi bunica mea se minuna în fiecare zi de faptul că trăieşte. Previziunile ei fuseseră altele, dar îngrijirile mele îi schimbaseră soarta. Pisoiul l-am primit şi mi-a fost incredibil de drag. Îmi amintesc acum, când scriu, cât de tare am plâns când el nu a mai fost.

Pe lângă ei, am îngrijit cu drag multe alte animăluţe. Ultimul, un căţel pe nume Lucky, a fost doar vegheat din umbră şi cu el totul s-a încheiat. Lucky a fost cel cu care am încercat să sfidez soarta. N-am reuşit!

Când aveam 13 ani, o alergie urâtă s-a declanşat. N-am mai avut voie să mă apropii de prietenii mei. Cum spuneam, am încercat, peste vreo doi ani, cu Lucky. Nu a fost chip să reuşesc. Apropierea de el îmi făcea rău fizic şi nu puteam controla sau opri asta, oricât de mult îmi doream.

Mi-e greu să-mi amintesc cât de tare m-a durut. Ştiu că am plâns mult şi a fost prea puternică durerea ca să pot trăi cu ea. Astfel că m-am schimbat, pur şi simplu, şi-am devenit cea care sunt acum. După eşecul cu Lucky cred că am început, cumva, să îmi induc ideea că nu-mi plac animalele. Era mult prea dureros să le privesc, sau să văd pe alţii jucându-se cu ele, iar eu să nu pot face asta. Astfel că am ales calea mai puţin dureroasă şi n-am avut nicio problemă cu ea – nici măcar n-am conştientizat asta –  până când s-a născut Maria.

Dacă Tudor a fost – şi încă e –  cumva mai temperat în ceea ce le priveşte, fetiţa mică e pur şi simplu înnebunită după animăluţe. Fericirea din ochii ei aproape că mă doare, căci mă forţează să-mi amintesc de cât de fercită eram eu şi cât de greu a fost apoi.

Spre exemplu, seara asta a fost foarte intensă din punctul ăsta de vedere. Nu doar pentru că am văzut fetiţa incredibil de fericită pe când îmbrăţişa un căţel, ci pentru că băieţelul l-a îmbrăţişat şi el și, înainte să adoarmă, mi-a spus că şi-ar dori să avem şi noi căţel şi pisică. Până acum, nu se apropia de ei, motivând că îi e frică, iar eu bănuiam că e vina mea pentru asta. Deşi, cum spuneam, am făcut eforturi să mă stăpânesc în preajma copiilor, e aproape imposibil să nu observe.

După ce au adormit, am început să scriu acest articol, fără un scop bine definit și nu neapărat pentru a îl publica. Mai degrabă simţeam nevoia să mă descarc, căci eram tare tristă că ei nu vor avea parte de această experienţă. Este exclus pentru noi să avem un căţel sau o pisică şi mă gândeam că, tot trăind cu mine, în scurt timp, Maria va învăţa şi ea acelaşi lucru. Să-i fie frică!

Numai că, scriind, mi-am dat seama acum că lucrurile nu-s chiar aşa de negre şi cel mai bun lucru pe care-l pot face pentru copiii mei e să le povestesc experinţa mea. Să le povestesc cât de frumos a fost atunci, până să împlinesc 13 ani, şi să le explic apoi ce simt şi de ce simt astfel acum. Sunt sigură că procedând astfel va fi bine şi ei vor putea atunci să se manifeste liber, fără să fie traşi înapoi de semnalele contradictorii ce vin de la mama lor. Poate chiar o să devin şi eu mai relaxată.

Nu în ultimul rând, că tot e început de an, îmi propun acum ca, până la finalul acestuia, să-mi cumpăr – sau să ne cumpăr – acel acvariu la care vizez uneori – de aici şi titlul. Experienţa îngrijirii şi iubirii unui animăluţ e uimitoare şi minunată. Tot o putem avea cumva, chiar dacă nu la modul ideal.

Altfel, uimitor mi se pare şi faptul că vorbind, sau scriind, despre probleme care ne frământă şi par că n-au nicio rezolvare, vedem totul mai clar şi chiar găsim soluţii. 🙂

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close