Copiii spun lucruri dureroase

toddler with red adidas sweat shirt
Fotografie de mohamed Abdelgaffar pe Pexels.com

Pe când avea Tudor trei ani am urcat împreună într-un taxi al cărui șofer avea pielea foarte închisă la culoare. Acest aspect ar fi putut să treacă neobservat, numai că era prima dată când băiețelul mic vedea un om cu pielea de altă culoare. L-a fixat preț de mai mult clipe și apoi a spus cu voce tare și clară – Domnul e murdar! Acela a fost primul moment din viața mea când mi-aș fi dorit ca băiețelul meu să nu fi vorbit așa de bine și clar. Mi-aș mai fi dorit și să reușesc cumva să fac să dispărem pur și simplu din taxi.
Înainte ca eu să apuc să reacționez – fără ca asta să însemne că și stiam cum să reacționez – domnul și-a dat ochii peste cap și a scos un oftat răsunător, după care, cu voce apăsată, i-a spus băiețelului că nu e murdar, așa e culoarea pielii lui. A continuat apoi să i se adreseze lui, fară să vorbească urât, dar șicanându-l pe un ton intimidant. Am încercat să rămân calmă și să păstrez un echilibru. Tudor însă s-a făcut mic de tot și s-a băgat în mine cu totul, speriat. Cum spuneam, desi nu o făcea într-un mod direct, șoferul a reușit să-l sperie, iar eu am răsuflat ușurată când am ajuns, într-un final acasă, unde am încercat să vorbesc cu copilul, dar pe lângă faptul că nu prea am știut cum, nici el nu a fost prea receptiv. Îl afectase destul de tare atitudinea taximetristului, probabil, de neînțeles pentru un copil de trei ani.
Nici până azi nu mi-am dat seama care e reacția corectă într-o astfel de situație, dar ce știu sigur e că nu e o situație singulară. Copiii fac frecvent astfel de remarci care ating vreo rană dureroasă în omul de lângă ei și nu, nu se opresc aici. Pe lângă aceste constatări și descoperiri ale lor, mai sunt și acele situații când copilul pare că atacă direct: Nu-mi place de tine! Ești urât(ă)! Te urăsc! Nu te mai iubesc! Vreau să pleci! Ești proast(ă)! etc. Ele pot fi adresate unei persoane din familie (mama, tata, bunica,bunicul, frate , sora) , sau unei alte persoane, mai puțin cunoscută, sau chiar necunoscută. În funcție de persoana căreia i se adresează, situația poate fi dureroasă, sau jenantă, când părintele nu mai știe ce să facă să îi închidă gura micul terorist care pâna ieri abia spunea papa și mama și acum nu se mai oprește din vorbit lucruri urâte.
Mi-am dat seama că înainte de a găsi o abordare ok a unor astfel de situații, trebuie să clarific mai întâi cauza din spatele unui astfel de comportament.
Așadar, de ce spun copiii lucruri dureroase pentru adulți:

  1. Pentru că acum descoperă lumea

Spuneam cândva că am redescoperit prin ochii copiilor mei frumusețea unei ploi, a unei ninosori, a florilor și frunzelor și-a multor alte lucruri. Asta deoarece pentru e totul e wow și sunt capabili să privească minute în șir o frunză, un pârâu sau un animal, dar și o canalizare, mașina de gunoi sau felul în care se trage apa la wc. Da, sună frumos și deopotrivă aiurea, dar tot ce noi luăm de bun, pentru ei e nou și interesant și au nevoie de timp ca să asimileze acel nou. Orice e diferit de lucrurile cu care s-au obișnuit deja le va capta atenția și asta include și oamenii, în marea lor diversitate. Vor reacționa astfel dacă văd un om de altă culoare, fără o mână, într-un cărucior, sau cu un baston. Îl vor privi fix și vor spune chiar și cu voce tare ce au văzut, apelând la cuvintele -puține – pe care le cunosc și la informațiile – la fel de puțin – pe care le au deja. Numai că nu e doar o carcteristică a lor, ci a oamenilor, în general. De exemplu, cred că sunt destul de mulți adulți – poate chiar și taximetristul de mai sus – care nu știu că pe lume există și oameni albi – la modul, albi cu adevărat – și cei mai mulți vor privi insistent un astfel de om, dacă-l văd în realitate. Adulți fiind, poate vor încerca să o facă pe ascuns și să se abțină de la vreun comentariu, chiar dacă acesta îi roade pe dinăuntru. Copiii însă nu știu să facă asta. Ei nu știu să mintă și să se ascundă. Învață de la noi, adulții și nu știu dacă ăsta e neapărat un lucru bun. Nu există răutate în remarca pe care o face un copil cu privire la ceva ce nu a mai văzut.

2. Pentru că acum învață să se exprime
Tot băiețelul meu, pe când avea vreo doi ani, mușca și lovea atunci când se înfuria, iar asta era deopotrivă dureros – avea niste dinți tare puternici – și deranjant. După o perioadă a început să spună, țipând, Nu-mi place de tine! Pleacă!, iar asta era deranjant.Numai că, înainte de a mă înfuria, la rândul meu, am avut o revleație. Copilul nu mai mușca și nu mai lovea. Învățase să pună emoțiile alea puternice în cuvinte. Cuvinte nu neapărat plăcute, dar totuși cuvinte. E o mare diferență între a țipa la cineva și a îl lovi, fară ca asta să însemne că e plăcută vreuna din varinate. Totuși, ideea e că din furioasă pe copil am trecut la a mă simți mândră de el si a imi da seama că să il cert ar fi cel putin nedrept.Că emoțiile – chiar si alea negative – sunt normale nu voi dezbate acum – pentru mine e clar acest aspect; că e dificil chiar și pentru adulți să le pună în cuvinte e și mai clar. Copiii trec prin niște etape normale. De unde nu știau deloc să vorbească, învață apoi din ce în ce mai multe. Exprimarea emoțiilor în cuvinte e un lucru mare. Exprimarea lor într-un mod acceptabil social e următorul pas, dar totul se poate face doar cu răbdare și blândețe și la momentul potrivit.

3. Pentru că iubesc
Atunci când cuvintele grele sunt adresate unei persoane foarte apropiate, de multe ori, ele se traduc chiar invers. Te urăsc înseamnă te iubesc și prin asta poate arăta că are nevoie să i se confirme că e iubit necondiționat, sau poate avea nevoie de afecțiune, dar nu găsește calea de a se apropia de adultul de lângă el.

4. Pentru că sunt geloși
Se înfurie pe surioara mai mică, sau pe o altă persoană pentru că aceasta le răpește atenția totală a părintelui. Numai că nu au ceva direct cu acea persoană. Prin cuvintele lor vor de fapt să spună – Mami, am nevoie de tine. Mami, am nevoie să știu că încă mă mai iubești. “O urăsc pe…” înseamnă de fapt “ Am nevoie de tine!”.

5. Pentru că, la fel ca adulții, sunt selectivi
Uneori chiar nu le plac unele lucruri, sau unii oameni și asta e perfect ok. Nici noua, adultilor, nu ne plac. Noi trebuie să îi învățam cum să exprime asta într-un fel în care să nu rănească și în niciun caz să joace teatru.

6. Pentru că nu știu ce spun, dar prin asta atrag atenția adulților
Acum vreo lună, într-o zi oarecare, din gura copilului meu a ieșit un cuvânt obscen al cărui sens știam sigur că nu il cunoaște. L-a repetat de multe ori și partea proastă e că nu eram în casă, ci afară în parc. Am devenit atentă de la primul sunet și mi-am dat seama că, de fapt, făcea un fel de salată de cuvinte și de litere și îi ieșeau tot felul de sunete și cuvinte noi, 90% fară sens, cu câteva excepții, printre care și acest cuvânt. M-am uitat în jur, m-am rugat să nu vină nimeni și efectiv n-am zis nimic. N-a mai repetat niciodată cuvântul. Pentru el fusese o simplă joacă si cuvântul n-avea niciun sens. Dacă aș fi reacționat, mă trezeam și cu o discuție dificil de purtat, legat de semnificația cuvântului, dar și cu un cuvânt nou și nedorit în vocabularul lui. Exagerările adulților cu privre la unele exprimări total inocente ale copiilor conduc la repetarea la infinit a acestora – care da, poate fi neplăcută. Copiilor le place și au nevoie să fie în centrul atenției.

7. Pentru că se simt rău, unde rău poate să însemne că sunt bolnavi fizic sau sunt răniți pe plan psihic și nu știu cum să se vindece, dar încearcă astfel să atragă atenția adulților. În acest caz, vorbele sau faptele urîte sunt strigăte de ajutor.

Analiza de mai sus îmi aparține și reprezintă, pur și simplu, părerea mea, la fel ca și concluzia că niciodată copilul care vorbește într-un fel neacceptat de adulți nu e un copil rău, pentru că, la fel cum și alții au spus, nu există copii răi. De fapt, dacă vorbele copilului rănesc, eu cred că asta se întâmplă pentru că au atins un punct sensibil înăuntrul persoanei căreia i se adresează – fără să fie copilul conștient de ce face. Dacă, spre exemplu, o persoană mai plinuță este mulțumită cu corpul ei, aceasta nu va avea nicio problemă atunci când un copil va constata că e grasă. Noi chiar avem o carte despre corpul uman unde sunt prezentate noțiunile de gras/slab, înalt/scund cu exemple, prin care copilul înțelege că oamenii sunt diferiți și atât.

Să ne supărăm pe un copil mic pentru ceea ce spune și să luăm cuvintele lui la modul personal e cel puțin pueril – și asta o spun eu, în conditiile in care fix azi m-am supărat. Dacă vrem să facem o faptă bună, îl putem învăța cu blândețe cum să se exprime frumos. Eu mă tot întreb ce a învățat copilul meu din povestea de la început și nu prea cred că ceva bun. Plus că, oricât de absurd ar suna, există posibilitatea ca domnul respectiv chiar să fi fost murdar, la modul real, pe bluză – n-am mai apucat să mă uit atunci , ca să pot spune sigur- , pentru că, deși nu văzuse până atunci un om de altă culoare, viu, văzuse într-o carte, oameni de toate culorile și îi prezentasem asta ca pe ceva perfect normal – cum de altfel și este. Unele lucruri sunt mai simple decât credem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close