Broasca albastră/ Cum construim povești alături de copii

amphibian animal beautiful biology
Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Peste tot se vorbește despre cât de importante și utile sunt jocurile de rol și poveștile construite împreună cu copiii, numai că eu mă cam poticnesc când vine vorba de asta. Totul în condițiile în care cred despre mine ca am o imaginație tare bogată. Și chiar o am. Îmi e ușor să scriu. Îmi e greu să vorbesc în felul în care scriu.

Într-o zi însă mi-am dat seama că în joaca de acest fel cu un copil nu-i musai ca adultul să intervină foarte mult. Copiii – toți copiii – au ei o imaginație tare bogată care are nevoie doar de un mic impuls pentru a se dezvălui. E nevoie doar să punem întrebările potrivite și răspunsurile apar ca prin minune.

Revelația a pornit de la o broască. O banală broască al cărei contur era desenat pe o coală albă și care, în loc să fie colorată cu verde, a fost, din greșeală  colorată cu albastru.

Era o dimineață monotonă când s-a întâmplat asta. Broasca albastră ne-a cam încurcat jocul pe care doar ce-l începusem și atunci am privit-o cu mai multă atenție, iar când Tudor a întrebat uimit ″ O broască albastră?″, am zis și eu ″ Chiar așa. O broască… albastră… Oare de ce o fi broasca albastră? Broaștele sunt verzi. Sau?… ″ Și uite-așa, fix în acel moment, am început să construim împreună prima noastră poveste. Cum? Exact cum spuneam mai sus. Prin întrebări și răspunsuri: De ce e broasca albastră? Cum ar putea o broască să devină albastră și, mai ales, de ce și-ar dori o broască să fie albastră?

Dacă e bună sau nu povestea noastră, nu știu. Sunt destul de subiectivă având în vedere că printre autorii ei se numără și copiii mei. Ce știu însă e că nu vreau să o uit. Nici pe laptop, nici în vreun colțișor al minții mele. Astfel că, pentru a doua oară pe acest blog, voi spune o poveste:

Broasca albastră

A fost odată ca niciodată un băiețel. Numele lui era Tudor, iar culoarea lui preferată era albastru.

Atât de tare îi plăcea această culoare că toate lucrurile din jurul lui erau albastre. Hainele lui erau albastre, tricicleta cu care mergea la grădiniță era albastră, camera lui, patul și așternuturile de pe pat erau albastre; cana în care își bea laptele era albastră și chiar și jucăriile lui erau toate albastre.

Într-o zi, Tudor a mers împreună cu tatăl lui la pescuit. S-a jucat mult pe malul lacului, până când a zărit o broască. O broască verde, așa cum sunt aproape toate broaștele.

Numai că, în ciuda culorii ei, această broască era o broască specială. Ea l-a privit fascinată  pe Tudor cum se juca cu pietricelele și, într-un final, și-a făcut curaj și l-a întrebat:

–          Vrei să fim prieteni și să ne jucăm împreună?

Lui Tudor i s-a părut incredibil faptul că broasca vorbea și s-a gândit că ar putea să fie tare interesant să aibă prietenă o broască vorbitoare. Era însă o mica problemă. Așa cum am mai spus, broasca era verde, iar lui Tudor nu îi plăcea verdele. Nu îi plăceau nici roșul, nici galbenul și nicio altă culoare. Lui îi plăcea doar albastrul.

–          Nu pot fi prieten cu tine! Ești urâtă așa verde. Mie îmi place doar albastrul, a spus Tudor și -a întors cu spatele la broască, continuând să se joace cu pietricelele.

Broasca s-a întristat, dar aproape imediat i-a apărut o licărire în ochi. Îi venise o idee! Puțin mai încolo observase rucsacul lui Tudor și, cu pași mici și ușori, la care nu te-ai fi așteptat niciodată de la o broască, a mers până la rucsac și s-a strecurat înăuntru . A rămas acolo cuminte până când Tudor și tatăl lui au pornit spre casă și tot cuminte, aproape ținându-și respirația, a stat tot drumul. Nu a ieșit nici când au ajuns acasă și nici când Tudor s-a așezat la masa pregătită de mama, deși și broaștei i se făcuse tare foame.

După ce băiețelul și-a mâncat pastele din farfuria lui albastră, cu furculița cea albastră, și-a făcut baie și s-a spălat cu sapunul cel albastru, apoi s-a șters cu prosopul albastru și și-a pus pijamaua albastră. Într-un final, și-a luat în brațe ursulețul albastru și s-a pus la somn, în pătuțul lui cel albastru.

Abia atunci, după ce a simțit că Tudor a adormit, broasca a îndrăznit să se strecoare afară din rucsac. A mers încet, la fel de încet ca mai devreme. S-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta ,și, până la urmă, a găsit ce căuta. Lângă fereastră se afla o mică măsuță albastră pe care, în multe borcănele de diferite mărimi, se aflau o mulțime de carioci și alte creioane colorate. Toate albastre, bineînțeles.

Broasca a luat încet, cu grijă, o cariocă și a început să își coloreze cu atenție pielea. După vreo oră de muncă, broasca cea verde se transformase într-o minunată broască albastră. Mulțumită de ce reuşise să facă, dar și tare obosită, broasca a adormit și ea, pe jos, lângă pătuțul lui Tudor.

A doua zi, când s-a trezit, lui Tudor nu i-a venit  să credă că lângă patul lui se afla o broască albastră. Adormise trist, cu gândul la broasca cea verde, și acum era atât de bucuros că nici nu a mai întrebat-o pe aceasta de unde și cum a apărut. S-au împrietenit pe loc și de atunci, unde mergea Tudor, mergea și broasca. Chiar și la grădiniță, îl aștepta cuminte în rucsacul lui.

Băiețelul a îndrăgit-o atât de tare că i-a rugat pe mama și pe tata să-i facă și broaștei un mic pătuț albastru și să-i cumpere și ei farfurie și lingură albastră. Ba chiar i-a luat și o mica pălărie, pentru zilele mai călduroase.

Mergeau împreună la plimbare, prin parc, la spectacole de teatru și muzică, dar se jucau și în curtea din spatele casei, sau seara, în camera lui Tudor. Râdeau mult și erau tare fericiți împreună.

În tot acest timp, în fiecare seară, după ce Tudor adormea, broasca își colora din nou pielea cu cariocile.

Totul a mers foarte bine așa până într-o zi când, un eveniment neașteptat a încurcat puțin lucrurile.

Pe când se întorceau împreună de la grădiniță și broasca țopăia veselă pe lângă Tudor, a început din senin o ploaie puternică, cu stropi mari și grei. Au fugit amândoi râzănd și s-au adăpostit sub un copac de pe marginea drumului. Era însă prea târziu. Broasca și-a dat seama că stropii mari de ploaie spălaseră cariocile. Acum, era din nou o broască verde.

Tudor a privit-o  cu ochii în lacrimi:

–          M-ai păcălit, broască rea! Nu ești o broască albastră! Ești doar o broască verde și urâtă iar eu nu sunt prietenul tău. Nu mai vreau să te mai văd niciodată! a spus el și a plecat furios.

Lacrimi mari au început să curgă și din ochii broaștei. Îl îndrăgise tare pe micul băiețel și chiar își dorea să fie prieteni. De asta muncise atât, seară de seară. Totul părea însă că a fost în zadar.

Tudor a ajuns acasă și s-a închis în camera lui. A început să plângă cu capul în perna lui cea albastră. Pe măsură ce se liniștea, tot felul de imagini îi veneau în minte. Ziua în care el și broasca au mers împreună în pădure și au spionat furnicile, ziua în care broasca l-a învățat să sară într-un picior, sau ziua în care s-au jucat împreună la trambulina aceea uriașă. Și-a mai amintit și cum în fiecare seară broasca îi spunea o poveste frumoasă și îi veghea somnul. Cât de bine era și cât de fericit era el când erau împreună. Acum, camera lui albastră era tristă și pustie.

Băiețelul și a dat seama că își dorește să fie din nou fericit și că broasca lui nu era specială pentru că era verde sau albastră. Era specială pentru că era prietena lui și în toate acele momente frumoase petrecute împreună ea tot o broască verde fusese. O broască verde deghizată într-o broască albastră dar, până la urmă, tot o broască verde.

Când și-a dat seama de asta Tudor și-a schimbat hainele ude și a rugat-o pe mama să meargă împreună cu el la lacul unde o cunoscuse pe broască. Au găsit-o acolo, plângând, iar Tudor i-a spus și el, printre sughițuri:

–          Îmi pare rău. Am greșit. Nu îmi mai pasă dacă ești verde sau albastră. De fapt chiar îmi pari foarte drăguță așa, verde… și îmi doresc foarte mult să fim prieteni.

Broasca s-a bucurat și i-a acceptat scuzele lui Tudor. Cei doi au redevenit prieteni și au continuat să se joace frumos împreună chiar dacă acum broasca albastră era verde.

Iar dacă doriți să știți cum de vorbea această broască  și de unde venise ea, puteți întreba un copil. Sau puteți răspunde chiar voi 😊

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close