Despre vremea care ne deprimă

blue body of water with orange thunder
Fotografie de Johannes Plenio pe Pexels.com

“Nu se poate să fii trist pentru că plouă! Erai deja trist, încă dinainte să înceapă ploaia.”

Eram la un curs prima dată când am auzit cuvintele astea. Un curs cu un profesor care m-a fascinat pur și simplu,  prin modul atât de direct și diferit în care expunea lucrurile. Erau mai mult decât simple cursuri acele întâlniri.  Cred că au schimbat câte ceva în fiecare dintre noi chiar dacă unii, poate, nu și-au dat seama.

Ce vreau să spun prin acest articol e ca foarte mulți dintre noi ne plângem de vreme si dăm vina pe ea pentru starea noastră proastă, evitând astfel să ne confruntam cu adevăratele probleme.

Că vremea nu e cea care determină o stare proastă ne dovedesc, în primul rând, copiii care se bucură de o ploaie, de o ninsoare sau chiar și de un viscol. Ei nu sunt triști când plouă. Dacă nu-i învățăm noi sa fie triști, ei sunt de-a dreptul fascinați și chiar sar în sus de bucurie.

Sunt lucruri în viață pe care nu le putem controla. Vremea e unul dintre ele și, în general, când nu vorbim de fenomene meteo extreme – uragan, cutremur ș.a. – vremea nu e cel mai rău. Sunt o mulțime de alte întâmplări care scapă controlului nostru – ex. – boală, incendiu etc. – și asta e cel puțin frustrant. Înconjurați de ele uităm însă că mereu deținem controlul asupra a ce simțim noi în legătură cu ele. Ploaia chiar poate să ne strice planurile, dar nimic nu ne împiedică să facem altele și asta poate chiar să fie mult mai bine. Unele din cele mai frumoase momente din viața mea au fost – culmea – improvizate; adică acele momente când am gasit o soluție de a ieși dintr-o situație aparent fără ieșire și totul s-a transformat în ceva amuzant sau foarte frumos.

Nu spun că schimbările climatice nu ne afectează – mai ales aceste schimbări bruște din ultimul timp – sau că nu ar avea nevoie corpul nostru de o perioadă de adaptare la un nou anotimp, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim și triști. Din nou, mă uit la copii și cu excepția faptului că obosesc mai repede ei sunt chiar veseli pe când pe mine mă deprimă vremea asta. Numai că, așa cum spuneam, vremea nu deprimă și mă simt privilegiată pentru că am oportunitatea de a învăța de la copiii mei; de a învăța că doar noi suntem cei care controlăm felul în care ne simțim, iar atunci când nu ne iese și începem să găsim vinovată vremea ar fi mai indicat să căutăm și să obținem ajutor. Pentru că, de exemplu,  dacă dintr-o dată ne trezim în întuneric, fără nicio speranță de a mai răsări soarele vreodată, avem cel puțin două opțiuni: să rămânem în întuneric speriați, sau să aprindem o lanternă și să ne adaptăm, în timp ce lanterna noastră face lumină și pentru alții – aceia care n-au găsit puterea de a aprindă una. Chiar și așa însă, ei tot trebuie să deschidă ochii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close